Deputatul PNL, Ionuț Stroe, a votat la Colegiul Național „Carol I”, unde a venit însoțit de soția sa și de fiul său. Stroe a declarat că astăzi este momentul oportun pentru a face o schimbare în societatea românească.
„Am votat astăzi pentru a da un rost și un sens existenței noastre din acest oraș și în această țară. România are o singură cale: înainte. Am votat astăzi pentru a merge înainte, pentru a oferi, mult mai mult decât celor care au așteptări conjuncturale și imediate, copiilor noștri, un viitor. Astăzi mă aștept la o schimbare, una de mentalitate, de paradigmă în politica românească, la o schimbare a celor care, din păcate, au decis de 26 de ani. Cred că astăzi e momentul oportun să facem această schimbare și societatea românească să se transforme, într-adevăr, în bine, alături de o nouă clasă politică, de un nou parlament. Cu cât prezența este mai mare, cu atât mai bine. Permanent am încurajat prezența la vot. Până la urmă, ține de interesele și drepturile pe care toți le avem, ține de sacrificiul făcut de unii oameni pentru ca noi, astăzi, să ne putem exprima liber. Mergeți la vot, le cer tuturor să facă acest lucru. E spre binele acestei societăți”, i-a îndemnat Ionuț Stroe pe cetățeni.