sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

ALDE DOLJ: PNL ȘI KLAUS IOHANNIS SUBMINEAZĂ INTERESELE ROMÂNILOR

 

Contestarea eliminării celor 102 taxe inutile este un gest de ostilitate față de cetățenii români

Reacţia preşedintelui în cazul legii privind eliminarea celor 102 taxe ne demonstrează din nou că PNL şi şeful statului acţionează împotriva intereselor românilor.

Comportamentul preşedintelui României în această speţă este dezamăgitor. Prin decizia sa, Iohannis se poziţionează împotriva intereselor legitime ale românilor. Reducerea birocraţiei, respectarea timpului şi confortului cetăţenilor sunt beneficii care ar fi rezultat din aplicarea acestei legi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Constatăm că şeful statului este nostalgic după ideea de preşedinte – jucător întruchipată de fostul preşedinte Traian Băsescu. Maniera în care dirijează politica PNL ne face să credem că şeful statului vrea să aibă un proiect politic sub totalul său control.

Demersul preşedintelui de azi nu poate fi explicat decât printr-o invidie a acestuia că guvernul său şi partidul său nu au fost capabile să vină cu o asemenea propunere. Această manifestare a preşedintelui Iohannis este făcută cu intenţie în detrimentul românilor.

Pe 11 decembrie, votul românilor va avea o dublă însemnătate: va fi un vot de neîncredere împotriva lui Klaus Iohannis şi un vot pentru a reda România românilor prin alegerea ALDE.

În acelaşi timp constatăm că ipocrizia este la cote maximale în rândurile liderilor PNL. În octombrie când a fost adoptată legea, Camera Deputaţilor a votat în unanimitate, adică şi cu voturile celor din PNL. Liderii PNL spuneau că au votat legea pentru că, în ansamblu, este un act normativ bun. Acum, în noiembrie, PNL nu mai face decât cum îi dictează preşedintele Iohannis în speranţa iluzorie că va ajunge la guvernare.

Fie şi numai pentru acest gest de a nu respecta dorinţa românilor de a trăi într-o societate mai puţin birocratică cerem alegătorilor doljeni să dea un vot antiPNL.

Comandat de ALDE Dolj, CUI mandatar financiar 11160008. Executat de SC INTER REGIONAL MEDIA SRL-D

Politica