Trei tineri au ajuns la spital și trei autoturisme au fost avariate în urma unui accident rutier grav produs, vineri, în jurul orei 22.30, în municipiul Slatina, pe strada Cireașov. În accident au fost implicate două autoturisme și un autocamion, anunță ISU Olt.
”La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială pentru intervenție și descarcerare și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță. În urma accidentului nu au fost persoane încarcerate, iar cei trei răniți se aflau în același autoturism. Echipajul SMURD a preluat și transportat la UPU Slatina un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Slatina, conștient, cu traumatism cranio-facial. Ceilalți doi răniți, unul în vârstă de 18 ani, șofer, conștient, cu traumatism cranio-facial și unul în vârstă de 17 ani, conștient, cu traumatism lombar, au fost transportați de echipajele SJA la UPU Slatina. ”- a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt ISU Olt.