sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Siguranța pe primul loc în reforma aviației

Siguranța pasagerilor europeni este prioritară, relevă Raportul Parlamentului European (PE) privind normele comune în domeniul aviației civile adoptat astăzi de către Comisia pentru transport a PE. Raportul evidențiază modificări legislative importante, pentru a dota Agenția Europeană pentru Siguranța Aeriană (EASA) cu prerogativele necesare pentru a se adapta la noile evoluții în domeniul aviației, cum ar fi cresterea traficului aerian, utilizarea pe scară largă a dronelor, apariția unor zone de conflict în vecinătatea Europei și complexitatea tehnologică. Un element-cheie al raportului este schimbarea abordării one-size-fits-all pentru determinarea navigabilității unui avion raportându-ne la risc și și performanță.

„Avioanele mari sunt mult mai complexe decât cele de mici dimensiuni și trebuie să facă față unor provocări diferite de siguranță și securitate. Un avion de pasageri de 20 de tone ar trebui să facă obiectul unui set mai strict de norme de siguranță decât un avion pentru agrement de 700 de kg „, a declaratMarian-Jean Marinescu MEP și raportor al PE.

Modificările propuse vor îmbunătăți, de asemenea, eficiența și vor reduce costurile pentru aeroporturi și companii aeriene pentru conformarea cu reglementările de siguranță. În prezent, fiecare țară are propriile reguli care sunt aplicate și verificate în moduri diferite de la un aeroport la altul. Noile reguli dau EASA responsabilitatea de a certifica echipamentele de care depinde siguranța zborului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Nu credem că este necesar să se stabilească aceleași standarde în Europa pentru toate echipamentele folosite în aeroporturi și în preajma avioanelor. Cu toate acestea, în cazul în care echipamentul poate influența siguranța pasagerilor considerăm că este necesar să existe aceleași reguli. Acest lucru va reduce sarcinile administrative pentru toate părțile implicate”, a continuat Marinescu.

Un alt pas înainte propus în noua legislație este posibilitatea ca EASA să dea directive operaționale care indică un spațiu aerian care ar trebui evitat. „Noi colectăm deja toate informațiile de siguranță relevante cu privire la riscurile de zbor în anumite zone, dar acum ar trebui să dăm EASA competența de a decide cu privire zonele care trebuiesc evitate. Credem cu tărie că siguranța călătorilor este prea importantă și nu trebuie periclitată de scăderea unui cost sau de reducerea timpului de zbor. În cazul unor incidente majore în jurul zonelor de conflict, cum se va putea explica familiilor victimelor că o companie aeriană europeană a întâmpinat mai multe riscuri decât cealaltă?”, a subliniat Marinescu.

Înregistrarea obligatorie a dronelor cu o greutate mai mare de 250 de grame este o altă îmbunătățire a siguranței de zbor, care a primit undă verde în comisie. „Dronele sunt tot mai vizibile în viața noastră de zi cu zi. Acestea creează tot felul de noi oportunități pentru oameni și întreprinderi. În același timp însă crește posibilitatea de a se produce accidente. Drone pot fi folosite chiar pentru a provoca daune. Prin urmare, suntem ferm în favoarea unor noi reguli pentru înregistrarea obligatorie a dronelor peste 250 de grame. De asemenea cei care pilotează  astfel de drone trebuie să aibă competențele necesare pentru zborul în spații publice. Acest lucru nu va afecta marea majoritate a dronelor de jucărie pe care oamenii le folosesc acum”, a conchis raportorul.

Politica