sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Victoria României la două goluri în faţa Poloniei îl face pe Daum cărăuş

Selecţionerul naţionalei a făcut o declaraţie amuzantă înainte de confruntarea cu Polonia de vineri, susţinând că în cazul unei victorii a tricolorilor la o diferenţă de cel puţin două goluri, acesta îi va căra pe jucătorii săi până la vestiare la finalul meciului.

„Dacă reuşim să câştigăm la două goluri, o să car jucătorii până la vestiare. O astfel de victorie înseamnă că şi-au depăşit limitele. Ar fi minunat pentru România. Sper să fie stadionul plin. Sper să avem ce să le oferim suporterilor, să poată să se identifice cu echipa aceasta. Dacă ne-am califica la Mondiale, aş vrea să sărbătorim asta alături de oamenii cu handicap, pentru că şi ei sunt suporterii noştri, i-am văzut la multe meciuri şi chiar ar merita această bucurie. Ar trebui să ne ducem direct la ei în cazul unei asemenea performanţe”, a declarat Christoph Daum.

Neamţul crede că pentru a se impune în partida de vineri, jucătorii naţionalei trebuie să fie pregătiţi să pună în joc tot efortul posibil.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Trebuie să fie gata să alerge 180 de minute, să lupte 150 de minute şi să joace 120. Dacă ai asta în minte, poţi să păstrezi un nivel ridicat pentru 95-97 de minute şi rămâi concentrat până la final, ceea ce este cel mai important. Mă uit la meciurile din Liga I şi sunt şocat de numărul mic de suporteri. Echipele astea au nevoie de suporteri. E un dezavantaj că o echipă devine campioană şi apoi dispare. Pentru fani e un dezastru. Mi-aş dori să antrenez echipa României campioană mondială”, a mai spus Daum.

Tehnicianului naţionalei îi pare rău că din cele trei meciuri disputate până acum, echipa noastră nu a acumulat toate cele nouă puncte. „Regret că nu am reuşit să luăm toate cele 9 puncte. Important este să muncim, muncim, muncim şi după asta mai avem de muncă, muncă, muncă. Facem totul ca să ne pregătim de succes”, a conchis Daum.

Politica