sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Până la 4 ani de închisoare pentru traficanții de droguri, din parcare de la Lidl

Magistraţii Tribunalului Dolj au pronunțat sentința, în dosarul celor patru craioveni, doi dintre ei tată şi fiu, acuzaţi  trafic internaţional de droguri de risc. Este vorba despre membrii grupării destructurate la începutul lunii decembrie 2015, după  ce unul dintre ei a fost prins în flagrant, în parcarea hipermarket-ului Lidl, încercând să  vândă  aproximativ jumătate de kilogram de haşiş  cu suma de 10.000 lei. Doi dintre inculpați au primit câte 4 ani de închisoare cu executare, ceilalți doi, respectiv femeia şi tânărul de 17 ani fiind condamnați la un an cu suspendare, respectiv asistarea zilnică pe o perioadă de 6 luni. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă.

Reamintim că  poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună  cu un procuror al DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au organizat, la începutul lunii decembrie, o acţiune vizând destructurarea unei grupări de traficanţi de droguri de risc. Astfel, în baza informaţiilor pe care le aveau, poliţiştii BCCO Craiova l-au prins în flagrant, în parcarea hipermarket-ului Lidl, joi, 3 decembrie 2015, pe Cătălin Deliu, de 17 ani, din Craiova, în timp ce încerca să  vândă  o jumătate de kilogram de haşiş  contra sumei de 10.000 lei. Imediat după  flagrant, oamenii legii au efectuat încă  două  percheziţii domiciliare, la Marius Gabriel Bălan, de 22 de ani, din Craiova, dar  şi la tatăl tânărului prins cu drogurile, Cristian Deliu, de 43 de ani, fiind percheziţionată  şi locuinţa acestuia din Bistreţ. În urma descinderilor, oamenii legii au găsit  şi ridicat în vederea continuării cercetărilor alte 60 de grame de canabis, dar  şi un pistol letal, de calibrul 6 mm  şi 9 cartuşe cu glonţ. Cei trei au fost duşi la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au fost audiaţi de procurorul de caz, fiind reţinuţi pe bază  de ordonanţă  pentru 24 de ore. Pe 4 decembrie au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă  pentru 30 de zile, propunere admisă  de instanţă  care a dispus arestarea celor trei, sub acuzaţiile de trafic de droguri de risc, introducere în  ţară  de droguri de risc  şi constituire de grup infracţional organizat. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au finalizat cercetările şi i-au trimis în judecată  pe cei trei, împreună  cu Alissa Deliu, pentru comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc. Dosarul, înregistrat la Tribunalul Dolj pe 21 ianuarie a.c., a intrat în procedura camerei preliminare, iar între timp Cătălin Deliu a fost eliberat sub control judiciar. Dosarul a fost analizat de judecători, care au respins toate excepţiile invocate de inculpaţi, astfel că  s-a dispus începerea judecării procesului.

Luni, 7 noiembrie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunțat sentința în dosar. Astfel, cei doi bărbați au primit câte 4 ani de închisoare cu executare, fiind menținuți după gratii, femeia a primit 1 an de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 2 ani, iar față de tânărul de 17 ani a fost dispusă măsura asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni:  „Contopeşte pedepsele menţionate mai sus în pedeapsa cea mai grea (3 ani la care se adaugă 1/3 din totalul celeilalte pedepse aplicate (1 an) urmând ca inculpatul Deliu Cristian să execute în final 4 ani închisoare. Deduce reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului Deliu Cristian de la 3.12.2015 la zi. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului Deliu Cristian. Contopeşte pedepsele menţionate mai sus în pedeapsa cea mai grea (3 ani) la care se adaugă 1/3 din totalul celeilalte pedepse aplicate (1 an) urmând ca inculpatul Bălan Marius Gabriel să execute în final 4 ani închisoare. Deduce reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului Bălan Marius Gabriel de la 3.12.2015 la zi. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului Bălan Marius Gabriel. Stabileşte pentru inculpata Deliu Alissa pedeapsa de 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Aplică inculpatului Deliu Cătălin, măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni. Obligă inculpaţii Deliu Cristian şi Bălan Marius Gabriel la plata sumelor de câte 2.500 lei fiecare cheltuieli judiciare statului (fond şi urmărirea penală). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 7 noiembrie 2016”, se arată în sentință. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica