sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un an cu sufletul #colectiv frânt. Ce am învăţat?

Un an de la tragedia care a marcat România. Un an în care am învăţat, trişti şi resemnaţi, că 64 de oameni a trebuit să moară în această ţară pentru ca lucrurile să se schimbe. Sau cel puţin aşa credem. S-au schimbat cu adevărat? Majoritatea spun că nu. Şi poate că au dreptate. Jurnalul Olteniei vă prezintă un material constând într-o serie de interviuri la un an de la incendiul din clubul Colectiv, care a cutremurat o ţară şi care a schimbat un guvern. Nu vorbim în cifre şi în statistici, ci în oameni care sunt implicaţi direct în marea comunitate care, în seara de 30 octombrie 2015, a simţit că se rupe în două şi că nu va mai fi niciodată la fel. La fel s-a întâmplat şi în Craiova, unde trupa Goodbye To Gravity, din care singurul supravieţuitor a fost doar solistul, ar fi trebuit să cânte pe 31 octombrie 2015 dacă nu se întâmpla tragedia.

 

Tobiţă: „Era logic că nu o să se întâmple ceva”

tobita

Bogdan „Tobiţă” (Craiova), toboşar No Antidote

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cum se simte după un an: Nu pot spune că sunt dezamăgit deoarece asta ar însemna că aş fi avut aşteptări de la infecţia asta de stat, însă pot spune că sunt mult mai scârbit de ei. Sunt, însă, 10% mulţumit că am reuşit, prin intermediul unor proteste nereuşite din mai multe oraşe, să schimbăm acel guvern.

Ce s-a schimbat? Nu s-a schimbat absolut nimic şi era logic că nu o să se întâmple ceva. Scopul acestei tragedii nu a fost să se schimbe ceva, ci să acopere/întârzie alte cazuri ce urmau să fie luate la puricat. În locurile unde mergem să ne simţim bine s-a schimbat ceva ce, dacă voiai să-l schimbi, il schimbai. Dar asta nu pentru că ai fi putut să iei foc într-un bar şi alte motive.

Despre legea antifumat: Cum spuneam, nu are nicio legătură cu ce s-a întâmplat. Clar! A fost scoasă din sertar de ochii lumii.

Despre schimbare: Cuvântul cheie este RESTART. Cel mai bun exemplu pentru noi, cei din Craiova, este chiar locul de care depind vieţile noastre, Spitalul de Urgenţă. Dărâmat, dat foc ariei ce-l înconjoară şi construit totul de la capăt. Asta trebuie făcut şi sistemului şi interiorului nostru.

Despre locurile în care cântă: Sunt la fel de pretenţios ca înainte, însă sunt MULT mai atent. Şi eu am asistat la o prostie în trecut, chiar la un concert al trupei mele şi, cam de atunci, am început şi eu să casc ochii mai bine. Însă, abia după cazul Colectiv mi-am dat seama cât de grav a fost şi acel moment şi cât de periculoase pot fi. Sunt mult mai atent la detalii ce ar putea cauza o nenorocire. Dar, repet, din toată experienţa mea de zece ani în acest domeniu, spun cu mâna pe inimă că astfel de tragedii nu se întâmplă doar de la nişte chestii minore, gen ţigară, artificii sau mai ştiu eu ce.

Vali: „Spitalele nu aduc voturi, deci nu sunt o prioritate”

vali

Vali (Craiova), basist Crimena

Cum se simte după un an: Nu pot spune că mă simt diferit faţă de acum un an. Poate puţin dezamăgit deoarece mi s-a reconfirmat ceea ce ştiam de ceva vreme… Oamenii sunt indiferenţi. Mai mult de atât însă, nimic.

Ce s-a schimbat?: Nu văd să se fi produs mari schimbări. Mult tam-tam, hei-rupismul românesc şi, după, înapoi la vechile obiceiuri. Într-adevăr, s-au luat nişte măsuri menite să adauge un plus de siguranţă, însă nimic semnificativ. Mă uit la multe localuri care nu respectă normele şi nu au probleme. Funcţionează în continuare şi asta cred că răspunde foarte clar întrebării. Spitalele sunt în continuare ignorate, pentru că priorităţile sunt altele. Spitalele nu aduc voturi, deci nu sunt o prioritate. Schimbarea aia pe care o visam şi despre care consideram acum aproape un an că se va produce, a întârziat să se facă simţită. Eu, cel putin, nu o văd.

Despre legea antifumat: Ce spuneam de hei-rupism-ul românesc? Cred că ăsta este cel mai bun exemplu. Această lege este o imbecilitate. Poate că premisele ei sunt ok şi, în principiu, aş fi ok cu o astfel de lege, chiar dacă sunt fumător, însă forma în care a fost realizată şi aplicată a fost un praf în ochi de proporţii. Încercăm să fim mai sfinţi decât Sfântul Petru cu această lege. Întreaga Europă are legi similare, însă mult mai bine gândite şi implementate. Şi că tot discutăm despre Colectiv, chiar nu văd legătura între nefericita întâmplare de acolo şi legea antifumat.

Despre schimbare: O schimbare reală TREBUIE să înceapă cu noi înşine pentru a putea să ajungă şi în sistem. Dar pentru asta este nevoie de timp. Schimbările vin greu. Vor mai trece generaţii până ca ceva să se schimbe fundamental. Avem nevoie de timp, avem nevoie de contact cu ţările civilizate, cu exemplele date de acestea şi, evident, de dorinţa de a ne schimba.

Despre locurile în care cântă: Ca om implicat direct în scena rock/metal, atât ca organizare, cât şi ca artist, pot spune că sunt mai atent la locaţii. Mai ales când vine voba de organizare. Acolo ai responsabilitatea oamenilor care îţi intră în acel loc şi buna desfăşurare a evenimentului. Siguranţa trebuie să primeze. Ca om care cântă, pot spune că încă există cluburi unde se cântă deşi condiţiile nu sunt chiar cele mai bune. După evenimentul de anul trecut, multe cluburi s-au închis şi a devenit mult mai dificil să găseşti locaţii unde să desfăşori un concert. Aducerea unui loc la standardele necesare este foarte costisitoare, iar genul acesta de muzică nu produce profitul necesar pentru astfel de lucruri. Să sperăm că, în timp, lucrurile vor sta mai bine.

Traian: „Arta găseşte întotdeauna calea către suprafaţă, dar cu scrificii enorme”

traian

Traian (Craiova), organizator de concerte, administrator de bar

Cum se simte după un an: Nu cred că e ceva ce vizează doar comunitatea rock/metal, ci orice activitate aflată în stadiul de dezvoltare sau afirmare. Poate fi hip-hop, electro sau poate fi balet. Am văzut destule studiouri de dans în mansarde, beciuri sau în alte locaţii cu acces dificil. Orice persoană care a participat vreodată la activităţi în astfel de spaţii ar trebui să se înfioare. Nu sunt de părere nici că e vina ISU, nici a organizatorilor şi nici a participanţilor. E vina unui stat neinteresat în a sprijini activităţi invizibile electoratului majoritar. Arta nu a pornit niciodată de pe stadioane, din atenee sau de pe cupola Capelei Sixtine – cum trâmbiţa inept un personaj umflat tot, în primele ore de după tragedie, pe un post notoriu -, ci din beciuri şi mansarde. Trăim într-o Europă în care există finanţare pentru artă încă din momentul în care un tânăr pune mâna pe creion, daltă sau pe un instrument de cântat. Dar, în acelasi timp, trăim într-o ţară în care arta şi cultura sunt definite de instituţiile statului, fie ele academie, primărie sau minister, tot restul rămânând să se descurce cum poate. Arta găseşte întotdeauna calea către suprafaţă, dar cu scrificii enorme – de cele mai multe ori individuale, dar iată că şi colective. În mod natural, am fost, sunt şi voi fi apropiat victimelor Colectiv. Ceea ce simt în preajma unui an de la Colectiv este fix acelaşi lucru pe care l-am simţit pe cand se petrecea. Mai puţin speranţa că unii dintre apropiaţii mei vor scăpa cu bine.

Ce s-a schimbat?: Momentan, nu văd decât o paradă de forţă. Schimbările nu sunt de natură să fie rezolvate în decurs de un an. În schimb, văd o forfotă de activităţi în clasicul stil românesc: tăiem capete şi nu moduri de operare, închidem locaţii în loc să le dăm timpul necesar punerii la punct, călărim cu succes atât mediatic, cât şi politic, mişcările de stradă de după eveniment şi, în general, avem tendinţa să rezolvăm o problemă care a dus la moartea unor oameni din dragostea de a cânta prin a nu mai cânta.

Despre legea antifumat: Nu sunt de părere că a fost scoasă din sertar doar pentru că s-a întâmplat tragedia din Colectiv ci, şi mai rău, că un lobby-ist fără scrupule a ochit şi nimerit momentul potrivit în care niciun politician care ţine la cariera lui nu ar fi votat contra unei legi care combate ceva cu „fum” în nume. O lege hei-rupistă, dată contrar oricărei statistici de piaţă şi care protejează un segment de public irelevant pentru industria pe care o afectează.

Despre schimbare: Ar fi simplu de zis, conform principiului că, schimbându-ne fiecare dintre noi, într-un final sistemul va sfârşi prin a fi schimbat şi el, dar adevărul este că suntem cu toţii dependenţi de sistem şi de lucrurile care au legătură cu el. Sunt convins că lucrul cel mai important este acela de a face un stat abject să înţeleagă că îţi este în subordine. Că trebuie să te protejeze pe stradă, nu să te hărţuiască. Să participe la afacere dacă vrea parte la profit, nu să-şi justifice importanţa îngreunând procesul economic şi să se implice în cultură dacă vrea cultură, nu să o declare după interese de breaslă.

Despre locurile în care organizează concerte: Nu am organizat niciodată concerte în care publicul să fie în pericol, atât din cauza numărului mare, cât şi din cea a lipsei facilităţilor de evacuare sau de prevenire a incendiilor. Doar săptămana trecută am avut un concert în Fabrica, în Bucureşti, un club cu cinci ieşiri de urgenţă la o capacitate declarată de 300 de persoane şi care, cu un weekend în urmă, fusese închis de autorităţi abuziv, pe motive de chichiţe birocratice şi cu sprijinul unor legi „standard” româneşti care, probabil că, se aplică în funcţie de intonaţia cu care sunt citite şi în funcţie de caz. Nu poţi să nu faci legătura cu apropierea comemorării tragediei despre care vorbim. Clubul a fost redeschis în 36 de ore pentru că operaţiunea nu avea nicio legătură cu realitatea din teren. Spun asta pentru a-ţi răspunde la intrebare: da. Sunt mai atent, dar sunt mai atent observând cu ochii şi priceperea mea, nu informându-mă de pe un blog unde bloggeraşul are o problemă meschină cu localul şi, în niciun caz, după standardele instituţiilor unui stat care propune şi subvenţionează activităţi culturale cu „artişti” şi vedete de talk show.

Nicu: „Colectiv ne-a învăţat să avem grijă de noi, să ne trăim viaţa”

nicu

Nicu (Bucureşti), tehnic de scenă, trebuia să meargă în Colectiv în noaptea incendiului

Ce s-a schimbat?: Nu s-a schimbat nimic. Absolut nimic. Sistemul o să fie tot timpul acelaşi. Simt o durere pentru oamenii care nu mai sunt. Nu am fost acolo, însă trebuia să fiu. Adi (Adrian Rugină, decedat în urma incendiului – n.r.) mă sunase să mă roage să îl ajut, dar nu am putut. Aş fi vrut să mă duc seara, când am văzut ce s-a întâmplat, dar nu aveam ce să fac. Am stat la telefoane până dimineaţa.

Despre neregulile din sistem: Normele ISU, legea antifumat nu au avut niciun sens. Cu fumatul în localuri, nu am văzut niciun club care să ia foc de la o ţigară. Hai să spunem că, acum, cluburile şi localurile îşi iau, poate, puţin mai greu autorizaţiile. Dar, în rest, aceleaşi chestii. Pot să dau exemplul Centrului Vechi din Bucureşti, care ar fi trebuit să se închidă de atunci, însă funcţionează în continuare. Spitalele sunt nişte mizerii. Recomand sistemul privat. Colectiv a scos la iveală probleme din sănătate, dar nu a schimbat nimic şi nu o să schimbe. Colectiv ne-a învăţat să avem grijă de noi, să ne trăim viaţa, pentru că ăsta este cel mai important lucru, şi cam atât. Şi să zic că, un 30% în plus avem grijă de noi la evenimente.

Despre locurile în care ajută la organizare: Pot să zic că am puţin mai multă grijă, dar condiţiile nu sunt cum ar trebui să fie. Din păcate, trebuie să le acceptăm. Statul nu ajută locurile în care se organizează concerte, nu le sprijină, are prea multe probleme cu politica şi noi suntem prea mici, nu contăm. Cultura underground e inexistentă pentru ei. Noi oricum nu am contat niciodată. Hai să zicem că, atunci când au auzit de Colectiv, au zis „da, domnule, ce s-a întâmplat, vai”, dar atât. În rest, e aceeaşi chestie. A trecut un an şi nu simţim nimic. Doar simţim că nu mai sunt nişte oameni mişto lângă noi.

Bogdi: „M-am mirat când am văzut şi oameni care nu sunt „satanişti” că au ieşit în stradă”

bogdi

Bogdi (Craiova), fotograf concerte şi grafician

Cum se simte după un an: M-am mirat când am văzut şi oameni care nu sunt „satanişti” că au ieşit în stradă, cerând dreptate pentru cei care au avut de suferit… Deci, aş putea spune că, atunci, pe moment, am fost surprins plăcut de reacţia generală. Acum, la un an după, mă simt exact ca înainte de Colectiv…

Ce s-a schimbat?: Tot ce s-a întâmplat imediat după Colectiv – protestele din primele câteva zile – a fost un lucru bun, cu o idee clară de a schimba ceva. Din păcate, pe masură ce au trecut zilele şi protestele s-au înmulţit, au apărut tot felul de persoane care au început să manipuleze, iar protestul a devenit o unealtă politică. Poate că acum se fac mai multe controale, se dau mai multe amenzi, se închid mai multe localuri. Cred că astea ar fi singurele schimbări cu adevărat vizibile de după Colectiv. La nivel de spitale? Cred că articolele din presa locală spun totul despre spitalele din Craiova…

Despre legea antifumat: Despre legea asta ţin minte că se vorbea cu ceva vreme înainte de Colectiv. Faptul că a fost aplicată la puţin timp după tragicul eveniment înseamna că s-a încercat cumva să se închidă gura oamenilor, să pară „rezolvarea” tuturor problemelor. Greşit. Această lege a fost aprobată şi aplicată prea brusc şi prea rapid. Greşit din nou. Şi, sincer, sunt sigur că nu pentru asta au ieşit oamenii în stradă… Mie, personal, ca nefumător, mi se pare un pic exagerată. Da, nu mai miros hainele a fum. OK, adevărat. Şi, totuşi, asta era marea noastra problemă? Dar, totuşi, eu, dacă aleg să merg într-un loc în care se fumează, merg pentru că vreau eu. E alegerea fiecărei persoane unde merge, cunoscând situaţia de acolo. De asemenea, e alegerea fiecărui patron de club/restaurant cum îşi manageriază afacerea, cu riscul ca nefumătorii să nu-i treacă pragul.

Despre schimbare: Dăcă stăm cuminţi şi ne lamentăm de probleme în continuare, nu se va schimba nimic. Se pare că doar atunci când ieşim în stradă suntem băgaţi în seamă. Poate ar trebui să facem asta atunci când avem ceva de spus. Să ne facem auziţi, să ieşim în faţă. Desigur, nu ca urmare a unei manipulări generale.

Georgiana: „Românii trebuie să înveţe să iasă în stradă”

Georgiana (Craiova), lucrează în domeniul IT, consumator rock/metal

Cum se simte după un an: Incidentul de la Colectiv m-a făcut să realizez că, în România, lumea, în foarte mare parte, nu mai stigmatizează persoanele care ascultă acest gen de muzică. Lucru care s-a vazut în enormitatea maselor de oameni din toate categoriile care au ieşit în stradă imediat după tragedie, cerând dreptate pentru persoanele care şi-au pierdut viaţa acolo. Oameni care, la fel de bine, puteau să considere că nu are niciun scop în a empatiza cu o circumstanţă în care ei nu s-ar fi regăsit niciodată. O deşteptare la nivel naţional, de care eu nu eram conştientă că există: prin a face abatere de la faptul că în Colectiv se desfăşura un concert al cărui stil nu este pe gustul multora, românii şi-au pus problema că un astfel de accident poate să nu rămână un caz izolat şi au cerut schimbare în numele tuturor.

Ce s-a schimbat?: Din păcate, schimbarea pe care oamenii au cerut-o în stradă acum un an a luat forme greşite şi a fost folosită, în opinia mea, ca o armă a unui sistem încă extrem de corupt împotriva patronilor de baruri şi restaurante. Acesta a fost, la nivel macro, singurul lucru care s-a schimbat în România post Colectiv. Manipulat totul către o soluţie de a încasa şi mai multe amenzi, de a spori comisioanele diverşilor inspectori şi de a, încă o dată, complica viaţa omului de rând care doreşte să-şi pornească un business în acest domeniu. Între timp, mă îndoiesc foarte mult că, la nivel de spitale, s-au facut îmbunătăţiri şi pregătiri pentru un dezastru similar sau, şi o spun cu foarte mare temere, natural.

Despre legea antifumat: Legea anti-fumat se vehicula că va fi implementată încă de aproximativ doi ani înainte de Colectiv. Aceasta este România Uniunii Europene, ni se aplică nişte legi, pe care adesea eu le văd ca pe o formă fără fond, pe care unii ar vrea să ni le asumăm în ideea că aşa este civilizat. Dacă se întâmplă în ţările vestice, cu siguranţă aşa trebuie procedat, iar asta va denota alinierea la nivelul acelor ţări. Nimic mai greşit. A fost un hei-rupism facut în grabă, un gest grosolan menit să închidă gurile milioanelor de oameni care au cerut o schimbare importantă. Nu asta au scandat oamenii în stradă. Nu pot decât să mă întreb ce măsuri de siguranţă şi-ar lua oamenii dacă exploda o ţeavă de gaze şi conducea la ce s-a întamplat de la acele artificii. Putem să avem pretenţii de natura evitării restaurantelor unde se găteşte cu gaze? Sau ISU ar fi obligat oare patronii de restaurante să treacă la cuptoare electrice? Dacă se prăbuşea tavanul? Este ştiut că, în Bucureşti, foarte multe clădiri sunt vechi şi au reputata bulină roşie. Facem consumaţie sub masă ca metodă de evitare a unui risc?

Despre schimbare: Românii trebuie să înveţe să iasă în stradă. Ignoranţa a rămas trăsătura caracteristică unui popor care, acum 27 de ani, era arestat dacă o făcea. Dar, tot atâţia ani mai târziu am rămas timizi în a cere schimbare în bine şi în a cere ceea ce ne este cuvenit. Nu avem cultura protestului stradal şi mişcările în acest sens sunt foarte timide. Trebuie să devenim mai vocali, nu doar când ne ajunge cuţitul la os şi nu doar când este la nivel personal.

Petruş: „Parcă lumea a uitat tristeţea, vieţile pierdute, oamenii mutilaţi”

petrus

Petruş (Craiova), grafician şi fotograf, consumator rock/metal

Cum se simte după un an: Trist, după tot ce s-a întâmplat. A trecut un an şi, parcă, lumea a uitat tristeţea, vieţile pierdute, oamenii mutilaţi.

Ce s-a schimbat?: Schimbări? A fost, atunci, la început, o tentativă nereuşită de schimbare. Protestele au fost doar de moment, s-a revenit la „normal”. Locurile în care iesim – baruri, cluburi, săli de concerte – nu au schimbat nimic. Doar au afisat informaţii despre prevenirea/stingerea incendiilor, numere de telefon de la pompieri, sau a mai apărut câte un extinctor.

Despre legea antifumat: Legea anti-fumat a fost şi este, după părerea mea, doar o tentativă sumbră de a demonstra o schimbare. Nu are nicio legatură cu ce s-a întâmplat acolo.

Despre schimbare: Nu ştiu exact ce ar trebui pentru o schimbare. Toată lumea e în hibernare, asta ca să vorbesc frumos, şi tare îmi e că aşa o să şi rămână. Suntem incapabili de schimbare, ne acceptăm în halul în care suntem şi mergem mai departe.

Gabriela: „Colectiv nu este doar o dramă de proporţii”

gabriela

Gabriela (Craiova), psiholog şi profesor, despre trauma colectivă

Cum a fost afectat societatea?: Cred că după Colectiv a existat un moment de trezire. Noaptea aceea, dimineaţa de după, orele acelea în care toată România şi, de fapt, toată lumea suna acasă ca să afle dacă cineva apropiat a fost în club i-a făcut pe români să înţeleagă că tragedia este una comună. De fapt, tragediile sunt mereu comune, doar că noi nu le percepem aşa decât atunci când ne implică direct. Or, drama de la Colectiv ne-a implicat pentru prima oară după multă vreme PE TOŢI. Şi atunci societatea s-a dezmorţit puţin şi a început să pună întrebări, să vrea soluţii. Colectiv a devenit cumva un etalon, un fel de înainte şi după, un moment în care ne-am maturizat forţat pentru că ne-am dat seama că dramele îi lovesc chiar şi pe cei mai inocenţi, mai neimplicaţi, mai boemi. Au ieşit în stradă oameni care n-au votat niciodată, care nu aveau nicio treabă cu politica, cu ce se întâmplă în ţară. Dar când au văzut că le mor prietenii şi pentru că spitalele sunt necorespunzătoare, atunci a început să le pese şi mulţi dintre ei au rămas şi acum activi în sfera socială.

Ce s-a schimbat?: Din nefericire, lucrurile erau atât de prost manageriate în spitale încât va dura probabil ani de zile ca ele să se îndrepte. Dacă, evident, se va dori asta. După Colectiv au ieşit la iveală multe nereguli care nu se pot rezolva imediat. Deci, cred că suntem încă la etapa de depistare a problemelor şi sper că va urma una de rezolvare a acestora. Cât despre siguranţă, aici îşi dau seama mai puţin. Nu ştiu dacă realmente suntem în siguranţă pentru că problema aceasta ne preocupă foarte puţin atunci când mergem să ne distrăm. La spitale e altceva, acolo vedem imediat pentru că mergem să ne facem bine şi plecăm mai bolnavi. Asta se simte. Or, în club, venim să ne distrăm şi dacă nimic rău nu se întâmplă se cheamă că am fost în siguranţă.

Despre legea antifumat: Cred că legea anti-fumat este, în sine, una bună, dar nu cred că rezolv probleme de genul celei de la Colectiv. Dac mă întrebi pe mine, legea asta ar trebui dată pentru spaţiile de lucru, pentru restaurante, adică pentru locuri unde lucrezi sau mănânci şi nu vrei să fie fum. Nu este însă o lege bună pentru un bar, de exemplu, unde lumea vine să se distreze şi unde 90% dintre cei care vin fumează. Probabil că, dacă s-ar fuma în baruri, iar controalele ar fi mai serioase, implicit şi dotările barurilor pentru astfel de situaţii nu ar fi superifciale, toată lumea ar fi mai împăcată. Dar, oricum ar fi, cred că atâta vreme cât legea există în forma în care este acum ea trebuie respectată!

Despre schimbare: Ar trebui să nu uităm! Colectiv nu este doar o dramă de proporţii ci este oglindirea unul cumul de nereguli care există în România. Ar fi deci bine să nu uităm acest lucru şi să încercăm să evităm nu doar tragediile mari ci şi pe cele mici, cele de fiecare zi, la care suntem supuşi din ignoranţă, din neatenţie, din “se poate şi aşa” sau din faptul că suntem prea setaţi pe propriile interese. Orice copil care moare pentru că a luat o bacterie din spital este un tânăr din Colectiv, orice şpagă dată pentru un aviz de funcţionare este scânteia care a aprins Colectivul. Acceptând astfel de situaţii nu facem decât să neglijăm memoria tinerilor din club şi să ne transformăm pe fiecare dintre noi în posibile victime.

Crezi că cei implicaţi îşi vor reveni vreodată?: Pentru cei care au fost acolo viaţa nu va mai fi niciodată la fel. Este însă prea devreme pentru evaluări. Cei care au supravieţuit, dar şi-au pierdut iubiţii, prietenii acolo sunt probabil cei mai afectaţi. Sentimenul lui “dar dacă…” este chinuitor în astfel de situaţii. Cred şi sper, totuşi, că în timp, ei se vor vindeca, cât mai mult, sau cel puţin vor transforma această experienţă oribilă într-un nou sens.

Politica