sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

PNL va avea, în cele din urmă, şase consilieri în CL Craiova

După zbateri administrative şi răzgândeli care au durat mai bine de trei luni, PNL va avea, într-un final, şase reprezentanţi în Consiliul Local Craiova, aşa cum a fost decis prin numărul de voturi primite la alegerile locale din luna iunie.

Doru Câplea, preşedintele Tineretului Naţional Liberal Dolj, va fi cel de-al şaselea consilier PNL, după ce Pavel Badea, primul pe lista partidului şi candidat pentru Primăria Craiova, a demisionat din consiliul local în urmă cu o lună. Badea a lăsat de înţeles, atunci, că prezenţa sa este inutilă în CL având în vedere numărul redus de consilieri PNL şi majoritatea deţinută de PSD. 

Astăzi, în şedinţa consiliului local al municipiului Craiova, ar fi trebuit să depun jurământul pentru validarea mandatului de consilier. Am decis să demisionez, cred că este mai bine aşa, nu am nici – să zicem – emulaţia şi nici dorinţa să continui în funcţia de consilier în momentul actual. Le doresc celor care reprezintă CL să reuşească să ducă la îndeplinire proiectele pe care craiovenii le doresc (…) Nu cred că este momentul actual, cadrul propice pentru a fi consilier local, în condiţiile în care suntem doar şase consilieri PNL, în condiţiile în care nu am reuşit să fiu primarul Craiovei, e de preferat să observ cu atenţie, din afară, ceea ce se întâmplă în cadrul CL”, a mai spus, atunci, fostul fotbalist.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pavel Badea a fost exclus din PNL Dolj după alegerile locale din iunie, însă a contestat decizia, astfel că cel de-al şaselea scaun al consilierilor PNL a rămas gol până la lămurirea situaţiei. Ulterior, Comisia de Arbitraj a PNL Dolj a decis că excluderea acestuia din PNL a fost nestatutară. Pavel Badea a rămas, astfel, membru PNL, însă a ales să plece din consiliul local.

Politica