sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Sindicatul Danubius Drobeta: Denunț împotriva ministrului justiției pentru infracțiunea de fals în declarații în formă continuată

Sindicatul Independent Danubius – Drobeta din Penitenciarul Drobeta – Turnu Severin a transmis, astăzi, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un denunț împotriva ministrului Justiției, Raluca Alexandra Prună, pentru infracțiunea de fals în declarații în formă continuată în legătură o organizație internațională la care România este parte.

“Apreciem că fapta ministrului Justiției Raluca alexandra Prună, dincolo de caracterul reprobabil și imoral, îmbracă un caracter penal că aceste declarații implică dezinformarea voită în contextul unui angajament al României față de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și că este de natură a produce consecințe juridice, scopul afirmației mincinoase fiind evitarea unei posibile sancțiuni. Considerăm că faptele ministrului justiției, doamna Raluca Alexandra Prună, intră sub incidența:

  • art. 236 Cod Penal privind falsul în declarații și
  • art. 328 Cod Penal privind infracțiuni de fals comise în legătură̆ cu o organizație internațională.

Înregistrarea declarației ministrului Justiției poate fi găsită la acest link: https://youtu.be/rvQWkCft2-Q, iar textul denunțului la acest link https://goo.gl/EW5DYU.

Policlinica Buna Vestire Craiova

CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (*actualizat*) (LEGEA nr. 286/2009) (actualizat până la data 23 iulie 2016*)

Articolul 326 – Falsul în declaraţii

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(…)

Articolul 328 – Infracţiuni de fals comise în legătură cu autoritatea unui stat străin

Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi atunci când fapta priveşte acte emise de o autoritate competentă a unui stat străin sau de o organizaţie internaţională instituită printr-un tratat la care România este parte sau declaraţii ori o identitate asumate în faţa acesteia”- precizează reprezentanții Sindicatului, într-un comunicat de presă transmis Jurnalul Olteniei.

 

 

Politica