sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Procesul de fraude cu fonduri europene al „Reginei Serelor”, la final

Judecătorii Tribunalului Dolj au finalizat procesul în care Lili Maria Schutz, fostă preşedintă la OFSD Dolj şi fost consilier judeţean, condamnată definitiv la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Sere Codlea şi Orser Oradea, este judecată pentru fraude cu fonduri europene.

La termenul de marți, 18 octombrie a.c., instanța a anunțat că pronunțarea sentinței se va face pe 2 noiembrie a.c. În dosar mai sunt inculpaţi fina sa (recent trimisă în judecată de DNA Craiova într-un alt dosar, pentru fapte similare) şi alte trei persoane.

Reamintim că, în urmă cu doi ani, mai exact în septembrie 2014, procurorii DNA Craiova au anunţat că au trimis-o în judecată pe Lili Maria Schutz pentru că, în anul 2008, a reuşit să obţină aproape un milion de lei, printr-o firmă de-a ei, pentru suprafeţe de teren inexistente. Fina ei, angajată atunci ca inspector superior la APIA Dolj, Mihaela Bunciu, a modificat în sistemul informatic mai multe date, astfel încât Schutz să obţină banii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cursul anului 2008, inculpata Schutz Maria l-a determinat, cu intenţie, pe inculpatul Bădoi Ionică să semneze, în calitate de administrator al S.C. IZAMAR S.R.L., cererea de plată pe suprafaţă şi declaraţiile de suprafaţă aferente, pe care ulterior le-a înregistrat şi depus la APIA – Centrul Judeţean Dolj, cunoscând că acestea nu reflectau realitatea. Concret, 2.000 ha. din suprafaţa totală de 3.943,93 ha. înscrisă în cererea de plată nu se aflau în exploatarea S.C. IZAMAR S.R.L., nefiind deţinute cu titlu valabil de aceasta. În continuare, inculpata Schutz Maria a determinat-o pe fina sa, Bunciu Mihaela, inspector superior în cadrul APIA – Centrul Judeţean Dolj, să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, nerespectând în mod repetat prevederile înscrise în Manualul de instrucţiuni generale aferente Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS). Întrucât existau diferenţe între suprafeţele declarate de S.C. IZAMAR S.R.L şi suprafeţele determinate la plată, inculpata Bunciu Mihaela a modificat, în sistemul informatic, suprafeţele declarate de societate prin cererea de plată, diminuând unele parcele, astfel încât suprafaţa declarată să coincidă cu suprafaţa determinată şi, prin urmare să fie emisă o decizie fără sancţiuni. De menţionat este faptul că inculpata Bunciu Mihaela a accesat  aplicaţia electronică folosind parolele de autentificare ale unora dintre colegii săi. După ce s-a asigurat că sistemul informatic nu mai poate detecta erori sancţionabile, la data de 20.07.2008, inculpata Bunciu Mihaela a listat formularul P1 – Raport de control administrativ, prin care se atesta că datele referitoare la dosarul fermierului S.C. IZAMAR S.R.L. nu prezintă erori în sistemul informatic. Ulterior, dosarul a fost preluat de inculpatul Cercel Dan Alexandru, desemnat cu efectuarea celui de-al doilea control administrativ, care a confirmat acţiunile executate cu încălcarea reglementărilor legale de către inculpata Bunciu Mihaela, fără să fi verificat corespondenţa dintre valorile suprafeţelor menţionate ca declarate de fermier cu cele consemnate de acesta în declaraţia ataşată cererii de plată”, au comunicat procurorii anticorupţie. Astfel, în contul societăţii S.C. IZAMAR S.R.L. au intrat, pe nedrept, fonduri europene în sumă de 919.473,61 lei (echivalentul a 274.953 euro), din care 655.377,82 lei (echivalentul a 195.980 euro) a reprezentat plată SAPS – FEGA, iar 264.095,79 lei (echivalentul a 78.973 euro) a reprezentat o plată FEADR. Procurorii au dispus instituirea sechestrului pe mai multe bunuri ale inculpaţilor.

Lili Schutz, în calitate administrator de fapt al S.C. IZAMAR S.R.L., este acuzată de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată. Bădoi Ionică, administrator al S.C. IZAMAR S.R.L., la data faptei, este acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei; iar Bunciu Mihaela, la data faptei inspector superior la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj, fina lui Schutz, se face vinovată de abuz în serviciu, în formă continuată. Tot de abuz în serviciu este acuzat şi  Cercel Dan Alexandru, consilier superior la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj, la data faptei.

Lili Schutz, condamnată definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pentru fraudarea Sere Codlea şi Orser Oradea, este acum la un pas de cea de-a doua sentință. La ultimul termen, de marți, 18 octombrie a.c., instanţa a anunţat că pronunțarea sentinței în acest dosar se va face pe 2 noiembrie a.c.

 

Politica