sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Ion Prioteasa, întâlnire cu academicianul Basarab Nicolescu

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a primit, luni, la Palatul Administrativ, vizita academicianului Basarab Nicolescu, prezent la Craiova pentru inaugurarea bibliotecii dedicate exilului românesc din Paris, constituite prin importanta donație de carte a reputatului savant.

Suntem foarte onorați să vă avem oaspete la Consiliul Județean Dolj și doresc să vă asigur că vă suntem recunoscători pentru că ați ales Biblioteca «Alexandru și Aristia Aman» din Craiova pentru a dona prețiosul dumneavoastră fond de volume și documente, un adevărat tezaur scris al exilului românesc de la Paris.

Apreciez că, în ceea ce privește instituțiile de cultură, consiliul județean a reușit, în acești ultimi ani, să realizeze numeroase investiții importante. Am avut de partea noastră și atuul accesării fondurilor europene, cu ajutorul cărora am restaurat și dezvoltat principalele noastre muzee – Muzeul de Artă și Muzeul Olteniei Craiova – prin proiecte care, însumate, depășesc 11 milioane de euro. Am construit un imobil destinat activității muzeale și suntem în plin proces de edificare a unuia nou, dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuși. De asemenea, pentru Biblioteca Județeană «Aman», am atras fonduri și pregătim un alt demers prin care să punem în valoare o clădire splendidă, în care vom amenaja un muzeu al cărții”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La rândul său, academicianul Basarab Nicolescu a afirmat: „Consider că este foarte important să construim în timp, iar evenimentul care va avea loc marți trece, cu siguranță, dincolo de noi. Din acest punct de vedere, apreciez faptul că Biblioteca Județeană «Alexandru și Aristia Aman» are, în domnul Lucian Dindirică, un manager bun, un om de cultură, dar – și mai important – un vizionar.

Cred că un Muzeu al Exilului Românesc, care nu există în țara noastră, reprezintă o necesitate, având un rol esențial, nu de memorie, ci de a readuce cultura română acasă. Este, așadar, un demers în sprijinul reîntregirii culturii române, iar acum încerc să conving prieteni, familii, urmași să îmi urmeze gestul și să facă donații pentru acest muzeu. Mă bucur că avem un punct de pornire solid, este un lucru minunat și doresc să mulțumesc încă o dată, întrucât ceea ce realizăm la Craiova reprezintă un lucru peren.“

Alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, la întâlnirea cu academicianul Basarab Nicolescu au participat vicepreședintele CJ Cosmin Vasile, directorul Bibliotecii Județene «Alexandru și Aristia Aman», Lucian Dindirică, prorectorul Universității din Craiova prof. univ. dr. Radu Constantinescu și decanul Facultății de Științe Sociale, prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean.

Politica