sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Teatrul Național “Marin Sorescu” își deschide porțile pentru aflarea poveștilor neștiute

În luna octombrie, la TNC s-a ridicat nu doar cortina, ci se deschid și porțile. Sâmbătă, 29 octombrie, vă așteptăm să cunoașteți teatrul așa cum nu ați avut ocazia să o faceți până acum, la Ziua Porților Deschise.

Vă invităm să vedeți mai mult decât sălile de spectacol. Teatrul Național “Marin Sorescu” este o mare casă, un organism viu, ar spune actorii, cu toate funcțiile lui. Poate nu v-ați gândit niciodată de unde vin decorurile pe care le admirați în spectacole, unele mai colorate și nonconformiste, altele clasice. Toate acestea prind viață în atelierul de tâmplărie. Costumele capătă contur la atelierul de croitorie şi ajung în cabinele actorilor. Înainte de marea ieşire pe scenă, un loc esenţial este cabina de machiaj. Pe scenă, în sala de spectacol, jocul actorilor este amplificat de spoturile de lumină puse la punct de “luminiști”, dar și de sunetiștii care au grijă ca fiecare notă muzicală, fiecare sunet să se facă auzite exact în secunda dictată de regizor. Iar lista oamenilor minunați din spatele cortinei care fac lucrurile să se întâmple poate continua.

Așadar, sâmbătă, 29 octombrie 2016, vă invităm la Ziua Porților Deschise să îi vedeți pe toți în acțiune, să aflați povești neștiute, să vedeți ce se întâmplă în fiecare ungher din teatru. Pentru o mai bună coordonare a traseului și pentru a beneficia de surprizele pregătite de Ziua Porților Deschise, spectatorii sunt rugați să se încadreze în următoarele intervale orare: 11.00 – 13.00; 15.00 – 17.00; 18.00 – 20.00.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vă așteptăm cu drag, sâmbătă, 29 octombrie 2016, să pornim împreună în călătoria magică de dincolo de scenă, a spectacolelor Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

Politica