Dumitru Hobeanu, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea, a fost găsit în conflict de interese administrativ de către Agenţia Naţională de Integritate.
„În calitate de director executiv în cadrul Direcţiei Relaţii Contractuale din cadrul CAS Vâlcea, a semnat un contract de furnizare servicii medicale, încheiat între CAS Vâlcea şi CMI Hobeanu Maria, cabinet al cărui medic titular este soţia sa. Pentru serviciile medicale prestate în baza acestui contract, CMI Hobeanu Maria a încasat de la CAS Vâlcea venituri în cuantum de 158.536,60 lei. Mai mult decât atât, în calitate de preşedinte-director general al CAS Vâlcea, persoana evaluată a aprobat Raportul de control emis de CAS Vâlcea ca urmare a acţiunii de control efectuate la C.M.I. Hobeanu Maria. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr.161/2003 şi dispoziţiile art. 310, alin. (2) din Legea nr.95/2006”, se arată în comunicatul de presă al ANI.
„Era perfect logic, legal şi corect să semnez şi raportul de control”
Cu privire la acest comunicat de presă, preşedintele CAS Vâlcea, Dumitru Hobeanu, a declarat pentru Viaţa Vâlcii: „S-a reţinut incorect în sarcina mea ca şi conflict de interese semnarea de către mine a unui contract de furnizări de servicii medicale, încheiat între CAS Vâlcea şi soţia mea, medic de familie. Precizez că aveam obligaţia legală de a semna acest contract, această obligaţie decurgând din atribuţiile ce îmi reveneau, având în vedere faptul că îndeplineam funcţia de director în cadrul Direcţiei Relaţii Contractuale din cadrul CAS Vâlcea. De asemenea, în considerarea acestor atribuţii legale, am dispus efectuarea de misiuni de control către toţi furnizorii de servicii medicale, inclusiv către soţia mea, motiv pentru care era perfect logic, legal şi corect să semnez şi raportul de control. Constatarea Agenţiei Naţionale de Integritate este nefondată, incorectă şi nelegală şi este datorată practic unor reclamaţii formulate de o persoană din interiorul CAS Vâlcea, care doreşte cu orice preţ discreditarea mea. Urmează să fac demersurile legale ce se impun în consecinţă. La acest moment, nu mi s-a comunicat raportul ANI, ulterior comunicării voi proceda în sensul anulării acesteia pe calea dreptului comun”, a spus preşedintele CAS Vâlcea.