sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Râmnicu Vâlcea/ Judecătorii continuă protestul. Aşteaptă răspuns de la Guvern

Judecătorii Tribunalului Vâlcea au decis, luni, continuarea protestelor. Până pe 14 octombrie aşteaptă un răspuns de la Guvern cu privire la memorandumul magistraţilor, memorandum ce conţine mai multe solicitări ale acestora. 

În şedinţa de 10 octombrie AGA Judecătorilor Tribunalului Vâlcea, cu majoritate de voturi, a hotărât continuarea protestului în forma stabilită prin hotărârea nr.4 din 5 octombrie 2016, precum şi convocarea unei noi Adunări Generale a Judecătorilor în data de 14 octombrie 2016, dată până la care se solicită un document asumat de Guvernul României cu privire la memorandumul însuşit de judecătorii instanţei”, se arată într-un comunicat de presă transmis Jurnalul Olteniei de către Tribunalul Vâlcea.

Protestul continuă prin soluţionarea doar a cauzelor urgente şi, aşa cum s-a decis în 5 octombrie, unele cauze nu vor primi termen de judecată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Suspendarea procedurii de regularizare a cererilor, de comunicare a acestora  şi de stabilire a primului termen de judecată, prevăzută  de art200-201, Cod. Proc. Civ, cu excepţia cauzelor urgente stabilite prin Hotărârea nr. 3 din 9 septembrie 2016, pe întreaga perioadă  a protestului, începând cu data de 5 octombrie 2016”, au decis magistraţii săptămâna trecută.

Reamintim că pe 9 septembrie, Adunarea Generală a Judecătorilor adoptarea unei forme de protest public constând în soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent, respectiv: în materie penală, cauzele cu inculpaţi în stare de arest preventiv sau la domiciliu, cauze privind măsuri preventive, cauze de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, contestaţii în executare; în materie civilă, suspendare provizorie, executare silită, încuviinţare executare silită, conflict de competentă, ordonanţa preşedinţială, acţiune în suspendare/încetare grevă, adopţii, plasamente, curatele, tutelă, ordin de protecţie; în materie de contencios administrativ  şi fiscal: Asigurare dovezi, incompatibilitate; investire în formula executorie; măsuri asiguratorii; ordonanţa preşedinţială; ordonanţa de plată  OUG 119/2007 art. 1013 CPC.; sechestru asigurator; sechestru judiciar; somaţie de plată; suspendare executare act administrativ; suspendare executare hotărâre civilă; suspendare art. 143 NPC/ art. 40 alin. 2 CPC; Suspendare executare art. 484, 507, 512, 700, 718 NCPC/ art. 300, 319 (1), 325 CPC; suspendare provizorie a executării; asigurare dovezi; în materie de insolvenţă  – toate cauzele.

Magistraţii cer public puterii executive să  aplice hotărârile date de Instanţă  Supremă  în Recurs în interesul legii  şi în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, în concordanţă  cu normele legale în vigoare  şi să  pună în executare hotărârile judecătoreşti, să  transpună  de îndată  în acte normative  şi în măsuri admistrative Hotărârile Curţii Europene de Justiţie pentru a preîntâmpina ‘valurile’ de litigii generate de neexecutarea de către executiv a acestor hotărâri (cu titlu de exemplu, restituirea taxei de prima înmatriculare, poluare etc.)

De asemenea, solicită  public Guvernului să  emită  acte normative doar cu respectarea normelor constituţionale, aplicarea nediscriminatorie a actelor normative pentru toţi destinatarii lor şi cer public demisia ministrului Justiţiei.

 

Politica