vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Bulgarii prinși cu „pisicuța” la un bancomat din Craiova n-au scăpat de arest

Cei doi cetăţeni bulgari, o femeie şi un bărbat, arestaţi preventiv la jumătatea lunii iulie pentru săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice  şi deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, au fost menținuți în arestul IPJ Dolj. Tribunalul Dolj le-a prelungit arestarea preventivă, iar hotărârea a rămas definitivă la Curtea de Apel Craiova, instanță care a respins contestațiile celor doi. Cei doi bulgari sunt acuzați că au venit să fure bani din bancomate din Craiova, întrucât aveau aparatură de skimming asupra lor  şi în camera de hotel, și sunt suspectaţi că ar fi montat un dispozitiv de copiere a datelor de pe carduri pe un ATM bancar din Craiova.

Reamintim că, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au depistat, vineri, 15 iulie a.c., la un hotel din Craiova, doi cetăţeni bulgari, Anton Asenov şi Krasimira Kevreva, ambii în vârstă de 30 de ani, suspectaţi de comiterea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Potrivit comunicatului Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în urma percheziţiilor corporale, asupra acestora poliţiştii au identificat şi ridicat 13 carduri bancare şi plasticuri prevăzute cu bandă magnetică, 6 cartele telefonice, un dispozitiv de tip skimming, stick de memorie, dar şi 400 de euro, 400 de leva şi 129 de lei. De asemenea, oamenii legii au făcut o percheziție şi în camera de hotel unde erau cazaţi cei doi, astfel fiind ridicate în vederea cercetărilor alte 7 dispozitive de tip skimming, 2 laptop-uri, precum şi diferite înscrisuri: „În urma percheziţiilor corporale asupra acestora, poliţiştii au identificat  şi ridicat 13 carduri bancare  şi plasticuri prevăzute cu bandă magnetică, 6 cartele telefonice, un dispozitiv de tip skimming, stick de memorie, dar şi 400 de euro. De asemenea, poliţiştii au descins  şi în camera de hotel unde erau cazaţi cei doi, astfel fiind ridicate în vederea cercetărilor alte 7 dispozitive de tip skimming, 2 laptop-uri, precum şi diferite înscrisuri. Cei în cauză sunt bănuiţi că, la data de 14 iulie a.c., ar fi montat un dispozitiv de skimming la un ATM bancar, din municipiul Craiova”, se arată în comunicatul Poliției Române. Cei în cauză sunt suspectaţi că, în cursul zilei de 14 iulie a.c., ar fi montat un dispozitiv de skimming la un ATM bancar, din cartierul craiovean Brazda lui Novac. În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reţinuţi, pe 15 iulie pentru săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori. În aceeaşi zi, cei doi bulgari au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, instanţă care a dispus arestarea lor pentru 30 de zile.

Pe 9 august a.c., procurorii craioveni din cadrul DIICOT au cerut prelungirea arestării preventive a celor doi bulgari, iar instanța a admis propunerea, respingând cererile inculpaților de a fi plasați sub control judiciar. Noile mandate au fost valabile până pe 12 septembrie, când procurorii DIICOT Craiova au solicitat și au obținut, la Tribunalul Dolj, menținerea stării de arest preventiv a celor doi inculpați:  „Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova. În baza art. 234 şi urm. CPP: Prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpaţilor inculpatului Asenov Anton şi Kevreva Krasimira, pe o perioadă de 30 de zile, de la 13.09.2016, la 12.10.2016, inclusiv. Respinge cererile de înlocuire a măsurii preventive a arestului, cu măsura arestului la domiciliu, formulată de către inculpaţi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul interpretului de limba bulgară pe o durată de 1 oră. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în Camera de Consiliu”, se arată în încheierea de ședință a instanței. Inculpații au contestat hotărârea instanței de fond, însă Curtea de Apel Craiova le-a respins contestațiile, hotărârea rămânând definitivă, astfel că noile mandate de arestare sunt valabile până pe 12 octombrie a.c.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica