sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Rundă perfectă pentru Real

Cele două echipe ale clubului craiovean au obţinut victorii în etapa de la sfârşitul săptămânii trecute.

În cadrul rundei a doua din Supeligă, gruparea Real Craiova, care în acest sezon are ca obiectiv formarea unui lot competitiv pentru ediţia viitoare de campionat, a învins la Baia Mare, scor 3-1 (2-1), echipa locală Independenţa. Golurile craiovencelor au fost reuşite prin dubla Iuliei Obreja, iar Roxana Radu a pus şi ea umărul la victorie.

A fost un meci interesant la Baia Mare, cu o echipă preocupată de joc, dar am reuşit să ne concentrăm şi să luăm toate punctele. Este foarte important pentru noi că avem un start bun de sezon, în care am obţinut două victorii, este bine şi pentru moralul fetelor. Urmează un meci cu echipa vicecampioană a ţării – ASA 2013 Târgu Mureş, un joc foarte greu, însă vom pregăti partida foarte bine şi vom face totul pentru a nu pierde. După acest joc urmează un program mai accesibil, dar e cam greu de spus că vor fi jocuri uşoare, pentru că toate echipele au ambiţii în acest campionat.”, a declarat antrenorul echipei Real Craiova, Sorin Pătraşcu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a utilizat la Baia Mare formula: Timovski – Streche, Florescu, Mirică, Stan – Ioniţă, Simion, Obreja, R. Radu – Dobre, Bărbos. Au mai intrat Neagoe şi Sorescu.

Tot la finele săptămânii trecute, la Işalniţa, Real II Craiova a debutat cu o victorie în Liga I. Elevele lui Dan Naicu şi Sorin Popescu s-au impus cu 4-0 în faţa moldovencelor de la CSM Paşcani, prin golurile marcate de Ana Maria Călinoiu, Robeta Dimulescu, Cristina Vâlceanu şi Sonia Erceanu, din penalti. Formula folosită de Real II: Petrovici – Crăciun, Bobârneci, Stanciu, Erceanu – Beia, Vâlceanu, Mărgulescu Călinoiu – Dimulescu, Nucu. Au mai evoluat Negulici, Movileanu, Scrieciu, Stănescu şi Firan. Etapa viitoare echipa a doua a Realului se va deplasa la Galaţi, unde va da piept duminică, de la ora 11, cu echipa locală Universitatea.

Vlădulescu şi Roşie, titulare cu Serbia

În meciul jucat de naţionala României luni, la Stara Pazova, pierdut cu 0-1, cu Serbia, în runda inaugurală a Grupei 9 din prima fază a preliminariilor Campionatului European pentru junioare Under 17 – Cehia 2017, craiovencele de la Real, Ana Maria Vlădulescu şi Genoveva Roşie, au fost titulare. Rezultatul confruntării care a avut loc în Centrul Sportiv al Federaţiei Sârbe de Fotbal, în faţa a 200 de spectatori, a fost stabilit de Andjela Frajtovic, în minutul 13. Autoarea golului a fost titulară în toate cele trei partide pe care Serbia le-a jucat în Campionatul European pentru junioare Under 17 – Belarus 2016, competiţie desfăşurată în urmă cu patru luni.

Selecţionerul Adrian Ambrosie a trimis în teren următoarele jucătoare: Szidonia Salamon – Daniela Mateş (76 Alexandra Tunoaia), Melinda Nagy, Raluca Borodi, Ștefania Burcea – Vanessa Vizitiu – Oana Negrea, Alexandra Sfiea, Ana Maria Vlădulescu (60 Bianca Biriş), Genoveva Roşie (74 Diana Petrescu) – Mădălina Boroş.

Superligă, etapa a 2-a

Vasas Femina Odorhei – Navobi Iaşi 1-1

Independenţa Baia Mare – Real Craiova 1-3

Heniu Prundu Bârgăului – CFR 1933 Timişoara 1-7

AFC ”Fair-Play” – Olimpia Cluj 0-9

12 octombrie

ASA Tg. Mureş – CSS Târgovişte

Clasament

Olimpia Cluj 2 2 0 0 17-0 17

Real Craiova 2 2 0 0 9-4 6

ASA Tg. Mureş 1 1 0 0 11-0 3

CFR Timişoara 1 1 0 0 7-1 3

CSS Târgovişte 1 0 1 0 2-2 1

Navobi Iaşi 1 0 1 0 1-1 1

Independenţa Baia Mare 2 0 1 1 3-5 1

Vasas Femina Odorhei 2 0 1 1 1-12 1

AFC ”Fair-Play” 2 0 0 2 3-15 0

Heniu Prundu Bârgăului 2 0 0 2 1-15 0

Etapa viitoare:

2 octombrie, ora 11

Real Craiova – ASA 2013 Tg. Mureş

Olimpia Cluj – Independenţa Baia Mare

CFR 1933 Timişoara – Asociaţia Fotbal Club „Fair-Play”

Navobi Iaşi – Heniu Prundu Bârgăului

CSS Târgovişte – Vasas Femina Odorhei

Liga I, etapa a 1-a

Real II Craiova – CSM Paşcani 4-0

Selena SN Constanţa – Armonia Dolheşti 3-1

Universitatea Alexandria – Universitatea Galaţi 4-1

23 octombrie

Măgura 2012 Bacău – FCM Viitorul Reghin

Clasament

Real II Craiova 1 1 0 0 4-0 3

Universitatea Alexandria 1 1 0 0 4-1 3

Selena SN Constanţa 1 1 0 0 3-1 3

Armonia Dolheşti 1 0 0 1 1-3 0

Universitatea Galaţi 1 0 0 1 1-4 0

CSM Paşcani 1 0 0 1 0-4 0

Etapa viitoare:

2 octombrie

Măgura 2012 Bacău – Universitatea Alexandria

Universitatea Galaţi – Real II Craiova

CSM Paşcani – Selena SN Constanţa

FCM Viitorul Reghin – Armonia Dolheşti

Politica