Nou-promovată în Liga Elitelor U19, echipa antrenată de Marian Brihac a bifat al doilea joc consecutiv fără gol marcat
După ce a învins în primele două etape LPS Banatul Timişoara (2-1) şi Olimpia Satu Mare (1-0), echipe aflate în prezent în subsolul clasamentului, fără niciun punct, CSS Drobeta a bifat al doilea eşec consecutiv. Dacă runda precedentă erau învinşi cu 4-0 în deplasarea de la Ardealul Cluj, elevii pregătiți de Marian Brihac au fost învinşi, sâmbătă, de ACS Poli Timişoara, scor 0-1, pe Stadionul Termo. Oaspeții au marcat singurul gol al partidei în minutul 50, iar oltenii au jucat în inferioritate numerică în ultima jumătate de oră, după ce fundaşul Borugă a fost eliminat pentru injurii adresate arbitrului-asistent.
„După două victorii, am stat în runda a treia, fapt care ne-a scos un pic din ritm, după care au urmat două înfrângeri. E adevărat că am întâlnit primele două clasate, probabil şi cele mai bune echipe din campionat, care au o arie de selecție mult mai mare ca a noastră şi, implicit, jucători cu calități fizice mult mai bune. Chiar şi în aceste condiții, cu Poli am fi meritat un punct. Consider că am fost echipa mai tehnică, dar oaspeții ne-au dominat la capitolul forță. Au mai fost şi greşeli de arbitraj, iar golul cred că a fost marcat dintr-o poziție de ofsaid”, a precizat antrenorul Brihac. Acesta a început meciul de sâmbătă cu Iliescu (foto) – Mitroi, E. Vătuiu, Borugă, Paulescu – H. Vătuiu, Cozac, Ropotan, Iacobescu – Saizu şi Blendea, iar pe parcurs au intrat Zimța, Moraru, Albei, Mangu şi Lolea. Etapa viitoare, CSS Drobeta va juca, în deplasare, cu CS Pandurii Târgu Jiu, echipă care completează podiumul Seriei Vest din Liga Elitelor U19.
Seria Vest
Etapa a V-a
CSS Drobeta Turnu Severin – ACS Poli Timişoara 0-1
FC Olimpia Satu Mare – CS Pandurii Tg. Jiu 0-2
Centrul de Excelență Tg.Mureş – Centrul de Excelență Timişoara 2-5
LPS Banatul Timişoara – LPS Bihor 1-6
Viitorul “Mihai Georgescu” Cluj – LPS Satu Mare 0-7
CS Gaz Metan Mediaş – ACS UTA “Bătrâna Doamnă” Arad 0-1
ACS Ardealul Cluj a stat
Clasament
1. ACS Poli Timişoara 5 5 0 0 17-3 15
2. Ardealul Cluj 4 4 0 0 18-1 12
3. Pandurii Tg.Jiu 5 4 0 1 10-2 12
4. LPS Satu Mare 4 3 0 1 11-3 9
5. UTA Arad 4 2 1 1 6-5 7
6. Centrul de Ex. Tg.Mureş 5 2 1 2 7-9 7
7. Centrul de Ex. Timişoara 2 2 0 0 8-4 6
8. CSS Drobeta 4 2 0 2 3-6 6
9. LPS Bihor 4 1 1 2 12-11 4
10. Gaz Metan Mediaş 5 1 0 4 8-10 3
11. Viitorul Cluj 5 0 1 4 4-19 1
12. Olimpia Satu Mare 4 0 0 4 1-11 0
13. LPS Banatul Timişoara 5 0 0 5 2-23 0