Formaţia craioveană se pare că şi-a revenit după perioada ghinionistă în care deşi controla în mare parte jocul nu reuşea să fie decisivă. Chiar şi în ultimele două etape, golurile au venit greu din partea craiovenilor, care au izbutit să obţină două victorii la limită. După meciul de “infarct” de la Voluntari, a urmat partida de sâmbăta, 24 septembrie a.c., disputată pe stadionul Extensiv din Craiova, contra lui FC Botoşani, ce a contat pentru etapa a zecea a Ligii I, care a fost câştigată tot cu scorul de 1-0 de echipa pregătită de Gigi Mulţescu. CSU Craiova a marcat unicul gol al jocului cu puţin timp înainte de pauză, prin Băluţă (43) care a rămas singur cu portarul oaspeţilor, executându-l fără probleme. Asta se întâmpla după ce botoşănenii au ajuns în inferioritate numerică, Bordeianu fiind eliminat în minutul 39 pentru că l-a călcat pe Zlatinski pe gambă. În ciuda superiorităţii prezente pe teren, echipa din Bănie nu a mai putut majora avantajul până la finalul meciului, dar acea diferenţă stabilită din prima parte a fost suficientă pentru craioveni să obţină toate punctele din întâlnirea cu FC Botoşani.
„Am întâlnit un adversar tenace, foarte disciplinat tactic. Cel puţin faza de apărare o joacă la sacrificiu, spuneam într-un alt interviu că este Atletico Madrid al României. O echipă foarte agresivă, combativă, bătăioasă şi explodează pe contraatac. Numai că noi am fost cei care am controlat jocul. În afara golului am avut trei-patru ocazii prin care puteam lua un avantaj care să ne liniştească. Nu s-a întâmplat aşa. Cartonaşul roşu luat de adversar, coroborat cu cele două schimbări ale stoperilor – am zis că am trăit totul în 40 de ani de carieră, dar asta nu mi s-a mai întâmplat – ne-au dezechilibrat pe final. A trebuit să improvizăm, să aducem jucători în faţa careului prin care să blocăm atacurile lor ce se doreau decisive. În felul acesta am folosit contraatacul şi am avut foarte multe ocazii, numai că egoismul ne-a privat de mai multe goluri. Una peste alta, felicit jucătorii că în şase zile au reuşit să joace trei meciuri, cred că am avut cel mai greu program dintre toate echipele. Încă o dată îi felicit pentru maturitate, angajament, pentru munca pe care au depus-o, astăzi, în teren. Păcat că meritau să mai înscrie şi alte goluri. Îmi pare rău că nu am înscris mai mult ca să ne liniştim în meci, nu făceam altfel de calcule, pentru a fi pe primul loc. Atacanţii sunt egoişti, dar când ai coechipier liber, în poziţie mai bună trebuie să pasezi. Și astfel puteau marca trei-patru. Normal că-i voi atenţiona în privinţa acestui aspect. Mă bucură faptul că echipa joacă bine, ofensiv. A făcut-o în faţa lui FC Botoşani, o echipă cu un lot puternic, bine acoperit pe toate posturile. Mă bucură că producem ocazii. Dar mă apucă groaza când văd atâtea ratări. Dar nu pot întina victoria de azi, aşa că trec pe planul doi ratările”, a declarat Gigi Mulţescu, la finalul victoriei cu Botoşani, acesta spunând că urmează o partidă mult mai dificilă în compania Stelei.
„Cu Steaua va fi mai greu, este cea mai titrată echipă, cu un lot valoros, dat fiind că a cumpărat tot din România. Numai iarba n-a cumpărat-o”.
Meciul cu Botoşani nu a adus numai lucruri bune pentru echipa olteană, cuplul de fundaşi centrali Acka şi Popov suferind mici accidentări pe parcursul partidei, ce l-au forţat pe antrenorul Mulţescu să-i înlocuiască.
„Accidentările lui Acka şi Popov nu sunt grave. S-au încărcat datorită efortului şi au făcut mici contracturi “, a lămurit situaţia celor doi jucători tehnicianul grupării craiovene.
CSU Craiova şi-a păstrat poziţia secundă din clasament, acumulând 20 de puncte, şi urmează ca în etapa viitoare să întâlnească echipa de pe primul loc, FC Steaua Bucureşti, în deplasare.
CSU Craiova – FC Botoşani 1-0 (1-0)
A marcat: Băluţă 43
Stadion: Extensiv, spectatori: 4.500
CSU: Calancea – Briceag, Popov (80 Surugiu), Acka (55 Kelic), Vătăjelu – Băluţă, Zlatinski, Nuno Rocha – Gustavo, Măzărache (67 Bancu), Ivan.
Antrenor: Gheorghe ,Mulţescu
FC Botoşani: Iliev – Paţache, Burcă, Miron, Muşat – Barbosa (46 M. Roman), Vaşvari, Bordeianu – Golofca, Astafei (55 Elek), Fulop (76 Hergheligiu
Antrenor: Leo Grozavu
Arbitri: Marcel Bîrsan, Aurel Oniţa, Marius Marica. R.: Sorin Cătălin Popa
Observatori: Vasile Marcel, Patriciu Abrudan
Eliminat: Bordeianu 39