sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Criză în Justiţie!

Magistraţii reclamă telejustiţia, scurgerile de informaţii, nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie precum şi a principiului separaţiei puterilor în stat

Aproape 60 de instanţe şi 20 de parchete s-au alăturat protestului început în urmă cu o săptămână de magistraţii doljeni. Judecătorii şi procurorii au adoptat “Memorandumul privind justiţia” în care expun problemele din sistem judiciar şi solicită implementarea unui set de măsuri care să conducă la o “justiţie eficientă, modernă şi de calitate”.

Prin acesta, magistraţii solicită “respectarea independenţei instanţelor, a principiului separării puterilor în stat, a forţei obligatorii a hotărârilor definitive ale instanţei, precum şi a egalităţii de arme dintre acuzare şi apărare”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Magistraţii au condamnat “perpetuarea în spaţiul public a unei justiţii primordial represive” precum şi “nesocotirea importanţei dreptului la apărare, inclusiv din perspectiva recunoaşterii confidenţialităţii client – avocat” şi au tras un semnal de alarmă şi asupra “mutării actului de judecată din instanţe în spaţiul public prin expunerea mediatică excesivă a persoanelor arestate preventiv, a scurgerilor de informaţii repetate de la parchete, neurmate de anchete serioase şi prin informarea incompletă a publicului în anchetele penale, fiind omise soluţiile favorabile persoanelor acuzate”.

Ca urmare a acestor încălcări ale drepturilor omului şi a prezumţiei de nevinovăţie, magistraţii au solicitat “respectarea standardelor europene în materia prezumţiei de nevinovăţie în acord cu Directiva Parlamentului European şi a Consiliului, aprobată la data de 12 februarie 2016”, după cum a transmis Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR).

Potrivit UNJR Memorandumul, iniţiat de asociaţiile profesionale ale magistraţilor, vine atât ca urmare a faptului că încrederea în justiţie a scăzut cu 13% într-un an, cât şi ca urmare a faptului că problemele din justiţie semnalate în rezoluţia adunărilor generale din 2009 nu s-au soluţionat, lor adăugându-li-se alte probleme suplimentare.

Premiza memorandumului este că “justiţia trebuie să aibă ca şi preocupare esenţială protecţia, promovarea şi garantarea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. În faţa judecătorului cetăţeanul este egal cu statul”.

Celelalte puteri trebuie să asigure o independenţă reală a justiţiei, lipsită de orice tip de influenţe, directe sau indirecte, un cadru legislativ coerent, stabil şi accesibil, suport financiar, logistic şi uman suficient pentru o justiţie eficientă, modernă şi de calitate”, au mai spus magistraţii.

De asemenea, magistraţii au solicitat “garantarea şi respectarea statutului magistraţilor, independenţei acestora, inclusiv prin remunerarea corespunzătoare şi asigurarea unor condiţii de muncă decente în sistemul judiciar”. Ei reclamă lipsa “din multe instanţe şi parchete a spaţiilor proprii pentru magistraţi şi personalul auxiliar”, precum şi folosirea în instanţe şi parchete de “aparaturi uzate fizic şi moral, supuse oricând riscului unui blocaj definitiv”.

Totodată, magistraţii atrag atenţia asupra lipsei acute de personal, ca urmare a nesuplimentării schemelor conform memorandumurilor asumate de Guvern din perspectiva implementării noilor coduri.

Toate aceste lucruri conduc la o supraaglomerare a instanţelor de fond, ceea ce implicit afectează şi actul de justiţie, arată UNJR care dă şi un exemplu notat în memorandum: “La un program de 8 ore pe zi, un judecător de fond ar trebui să aloce un timp mediu de soluţionare pe dosar de mai puţin de 2 ore, durată absolut insuficientă pentru un act de judecată de calitate”.

În memorandum se vorbeşte şi despre relaţia judecători şi procurori: “În exerciţiul funcţiilor lor, judecătorii şi procurorii trebuie să fie şi să apară independenţi unii de ceilalţi, conform rolului ce revine fiecăruia”. Magistraţii au solicitat “garantarea independenţei funcţionale a procurorului, atât faţă de Executiv cât şi în raport de ierarhia internă, în conformitate cu statutul acestuia de magistrat şi de reprezentant al autorităţii judecătoreşti”.

Inexistenţa unui instrument legal de revocare a membrilor CSM aleşi a fost o altă problemă semnalată în memorandum, potrivit UNJR. Un membru CSM este ales pe o durată de 6 ani şi în acest moment nu există un instrument de a fi revocat, acesta nemaiputând da socoteală magistraţilor care l-au ales, spun magistraţii.

O altă problemă legată de CSM a fost refuzul acestuia de a-şi îndeplini “efectiv misiunea de garant al independenţei justiţiei”. De exemplu, CSM a refuzat să se implice chiar şi atunci când acest lucru a fost cerut de magistraţi, “în situaţii precum limitele anchetei disciplinare sau penale având ca obiect pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, criticile aduse de actori importanţi în actul de justiţie, inclusiv de DNA, unor hotărâri definitive sau lămurirea interferenţei dintre justiţie şi serviciile de informaţii”.

Magistraţii propun, în consecinţă, “adoptarea urgentă de măsuri legislative în ceea ce priveşte procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi alte măsuri de natură a eficientiza activitatea acestei instituţii”, a transmis UNJR.

Alte solicitări ale magistraţilor, conform UNJR

Megistratii au tras un semnal de alarmă şi asupra “modului de acţiune al Inspecţiei Judiciare în ceea ce priveşte respectarea independenţei judecătorului în pronunţarea hotărârilor şi unitatea de măsură în acţiune”.

Inspecţia Judiciară a instaurat o “temere” ca urmare a “modul[ui] arbitrar şi abuziv în care au fost cercetaţi magistraţii cu privire la soluţiile pronunţate”, se susţine în memorandum.

Memorandumul solicită, în consecinţă, “revizuirea competenţelor Inspecţiei Judiciare pentru a se înlătura posibilitatea afectării independenţei magistraţilor şi vicierea actului de justiţie prin exercitarea/declanşarea unor verificări similare controlului judiciar”.

Finanţarea sistemului judiciar

Subfinanţarea sistemului judiciar a fost o altă problemă punctată în memorandum, bugetul alocat justiţiei pe cap de locuitor fiind cu mult sub media alocată în statele UE. De exemplu, “suma acordată de stat pentru salariul unui judecător de fond pe dosar soluţionat este sub 100 de lei, mai puţin de jumătate din minimul alocat ca onorariu unui avocat din oficiu”.

Pe lângă finanţarea adecvată a justiţiei şi “înlăturarea imediată a discriminărilor în materie salarială”, magistraţii au solicitat şi “preluarea efectivă a atribuţiilor referitoare la gestionarea bugetelor instanţelor de către ÎCCJ, aşa cum prevede legea”.

În acest moment, cu excepţie ÎCCJ, bugetul instanţelor (care sunt parte a puterii judecătoreşti) este administrat de Ministerul Justiţiei (care e parte a puterii Executive), ceea ce conduce la o lipsă de independenţă efectivă a instanţelor judecătoreşti.

Depolitizarea numirilor în poziţiile de conducere din parchete

Magistraţii au punctat şi problema lipsei de transparenţă şi a “numirilor politice în funcţiile de conducere în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

Solicitarea magistraţilor a fost introducerea de “proceduri transparente” şi “eliminarea factorului politic din numirile în funcţiile de conducere din Ministerul Public”.

Legislaţie incoerentă

Magistraţii au scos în evidenţă şi legislaţia incoerentă (e.g. salarizare ori taxa auto/timbru de mediu) care a condus la zeci de mii de litigii “ce au implicat atât un efort extraordinar pentru instanţe cât şi costuri financiare semnificative pentru stat şi cetăţeni”.

Disfuncţionalităţile create de aplicarea noilor coduri, în special în materie penală, a fost o altă problemă punctată de magistraţi.

Soluţia magistraţilor a fost crearea unui “cadrul legislativ coerent, stabil şi accesibil”, evitându-se astfel generarea unui număr imens de litigii, cu costuri semnifictive pentru stat şi cetăţeni, ce cresc riscul practicii neunitare.

Control civil asupra serviciilor şi autoritate civilă de interceptări

Magistraţii au solicitat “asigurarea unei transparenţe depline în cooperarea instituţională cu serviciile de informaţii, respectarea strictă a cadrului legal şi asigurarea unui control jurisdicţional şi civil efectiv asupra activităţii acestora”.

Crearea unui corp de poliţie judiciară sub autoritatea exclusivă a Ministerului Public şi crearea prin lege a unei autorităţi civile de interceptare, care să permită respectarea deplină a standardelor CEDO, în privinţa garanţiilor tehnice şi legale”, a fost o altă solicitare avută de magistraţi.

Clarificarea şi transparentizarea relaţiei dintre justiţie şi serviciile de informaţii

Neclarificarea de către CSM şi alte instituţii “a interferenţei dintre justiţie şi servicii de informaţii, în condiţiile în care justiţia a fost calificată ca fiind “câmp tactic” pentru SRI, a lipsei de explicaţii privind modul în care serviciile de informaţii cooperează cu sistemul judiciar în cadrul anchetelor penale, precum şi faptul că SRI face verificări anterioare numirilor în funcţiile publice”, a fost o altă problemă ridică în memorandum.

Magistraţii au solicitat, în consecinţă, că “relaţia dintre justiţie şi orice altă putere sau instituţie a statului trebuie să fie stabilită prin legi ori protocoale care sunt publice, motiv pentru care CSAT trebuie să desecretizeze şi să publice toate hotărârile acestei instituţii care au efect asupra activităţii procurorilor sau judecătorilor”.

Nerezolvarea situaţiei fostului serviciului secret SIPA, care a urmărit şi şantajat magistraţi”, precum şi “nepublicarea procedurii efective urmare de CSAT, când s-a verificat situaţia ofiţerilor acoperiţi în rândul magistraţilor”, au fost alte două probleme punctate în memorandum.

Magistraţii au cerut “publicarea de către CSAT a procedurii urmate în vederea verificării concrete în ce priveşte existenţa unor persoane infiltrate în sistemul judiciar, angajaţi/colaboratori/informatori ai serviciilor de informaţii”.

Pe lângă adoptarea memorandumului, unele instanţe au decis să adopte şi la alte forme de protest, precum amânarea cauzelor care nu sunt urgenţe sau protest cu banderole, mulţi dintre magistraţi solicitând şi demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună, aşa cum Jurnalul Olteniei v-a informat încă de săptămâna trecută.

Prezenţa este cea mai amplă mişcare de după 2009, când magistraţii – judecători şi procurori – evidenţiază prin adunări generale problemele din sistemul judiciar şi oferă soluţii pentru a avea o justiţie eficientă, modernă şi de calitate”, anunţă UNJR.

În Oltenia, proteste sunt în instanţele: Tribunalul Dolj, Tribunalul Gorj, Tribunalul Olt, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Mehedinţi, Judecătoria Calafat, Judecătoria Craiova, Judecătoria Drăgăşani, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Horezu, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Judecătoria Segarcea, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Filiaşi, precum şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Politica