Magistraţii Tribunalului Dolj protestează faţă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.43, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acuzând discriminări între salariaţii din sistem. Protestul magistraţilor a început miercuri. Până vineri, aceştia vor merge la instanţă purtând banderole albe la braţ. De luni, dacă solicitările nu le vor fi rezolvate, nu vor mai soluţiona cauzele de drept comun.
Reprezentanţii Tribunalului Dolj au anunţat, printr-un comunicat de presă că decizia iniţierii protestului a fost luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul instanţei doljene „având în vedere modalitatea în care puterea executivă înţelege să nu aplice prevederile legale: faptul că nu se aplică deloc hotărâri date în dezlegarea unor probleme de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi obligatorii – Decizia 32/2015 –, că hotărârile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursuri în interesul legii se aplică greşit şi cu nerespectarea prevederilor legale care le reglementează efectele, că de multă vreme prevederile legale se aplică diferenţiat şi discriminatoriu de ordonatorii principali de credite, că nu se pun în executare hotărâri judecătoreşti executorii şi că se emit ordonanţe de urgenţă de către Executiv cu încălcarea competenţei de legiferare a acestuia”.
Ce cer magistraţii
Judecătorii vor ca puterea executivă să aplice hotărârile date de ÎCCJ în concordanţă cu normele legale în vigoare, Guvernul să emită acte normative doar cu respectarea legii de abilitare dată de Parlament şi a normelor constituţionale, Guvernul să pună în executare hotărârile judecătoreşti, aplicarea nediscriminatorie a actelor normative pentru toţi destinatarii lor, sesizarea Avocatului Poporului pentru a iniţia controlul de constituţionalitate a OUG 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale. În plus, magistraţii cer demisia ministrului Justiţiei.
Asociaţia Forumul Judecătorilor, Uniunea Naţională a Judecătorilor, Asociaţia Magistraţilor şi Asociaţia Procurorilor au trimis un memoriu către Avocatul Poporului prin care au cerut sesizarea CCR cu privire la OUG referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2016.
În acest memoriu magistraţii precizează că diferiţii ordonatori de credite din sistemul judiciar au procedat diferit în aplicarea dispoziţiilor introduse prin Ordonanţa nr. 20/2016.
„Plenul Consiliului a recomandat ordonatorilor de credite ca în interpretarea acestor dispoziţii legale să aibă în vedere principiul de drept (…), în sensul eliminării discrepanţelor salariale existente în sistemul judiciar, astfel încât personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea. Parchetul General a interpretat legea în sensul celor arătate mai sus, prin luarea în considerare a nivelului cel mai ridicat al indemnizaţiilor, inclusiv prin raportare la indemnizaţiile stabilite prin hotărâri judecătoreşti. (…) La fel a procedat şi Inspecţia Judiciară, inspectorul şef având calitate de ordonator de credite. (…) Ministerul Justiţiei s-a opus unei astfel de interpretări, considerând că indemnizaţiile stabilite prin hotărâri judecătoreşti nu pot constitui reper pentru celelalte indemnizaţii, astfel încât „egalizarea veniturilor” se va face fără a exista o raportare la acestea”, se arată în documentul citat de ştiripesurse.ro.
Totodată, asociaţiile acuză Guvernul că a refuzat punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în forma indicată de OUG nr. 20/2016, contrar poziţiei exprimate în totalitatea sa de corpul magistraţilor.
„În esenţă, prin aceste texte introduse prin OUG nr. 43/2016, (…) Guvernul intenţionează să elimine tocmai raportarea la indemnizaţiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească, astfel încât egalizarea indemnizaţiilor să nu se mai facă prin raportare la aceste indemnizaţii, ci doar prin raportare la indemnizaţii stabilite prin lege, şi calculate în înţelesul Ministerului Justiţiei. Procedând astfel, egalizarea salarială vizată de Guvern, potrivit principiului „la muncă egală, salarizare egală” ar trebui să conducă, prin interpretarea bizară a Executivului, la păstrarea inechităţilor”, se mai arată în memoriu.
Dacă cerinţele lor nu vor fi soluţionate, din 12 septembrie, judecătorii Tribunalului Dolj se vor mai pronunţa doar pe cauzele „ cu termen foarte urgent în materie penală şi în materie civilă, în celelalte tipuri de cauze urmând a se acorda termene”, se mai arată în comunicatul Tribunalului Dolj.