sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

„ Prietenii Istoriei” premiaţi la Muzeul Olteniei

Miercuri, 31 august a.c, în spaţiul interactiv al Secţiei de Istorie-Arheologie, din cadrul Muzeului Olteniei (str. Madona Dudu nr. 18), va avea loc festivitatea de premiere a participanţilor la primul modul al atelierului de cunoaştere „Prietenii Istoriei”, iniţiat la începutul lunii august 2016, de specialiştii secţiei.

Propuse atât ca o modalitate practică de petrecere a timpului liber pentru cei mici, cât şi pentru a păstra contactul cu publicul tânăr şi a revitaliza interesul acestora pentru istorie şi arheologie, atelierele creative de cunoaştere – „Prietenii Istoriei” au un important rol educativ şi trebuie percepute în cheia transferului interactiv, interdisciplinar, ce conduce imaginaţia şi creativitatea participanţilor de la artefactele istorice la dezvoltarea cunoştinţelor teoretice de cultură, istorie şi arheologie.

Tematicile diverse şi atractive, propuse de specialiştii Muzeului Olteniei, stimularea consecventă a interactivităţii şi creativităţii celor peste 60 de participanţi, cu vârste cuprinse între 4-14 ani, au determinat familiarizarea micuţilor participanţi cu tehnicile ce aduc la viață obiectele și comorile civilizaţiilor din trecut.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, sub coordonarea arheologilor şi muzeografilor Secţiei de Istorie-Arheologie, copiii au învăţat să identifice un sit arheologic, să traseze o secțiune arheologică, să folosească instrumentele specifice unui şantier arheologic (șpaclu, ruletă, perie, busolă).

De asemenea, au realizat săpături sistematice respectând toate etapele procedurale: măsurare topografică, colectare material arheologic ( silexuri, ceramică neolitică, bănuţi), desenarea artefactelor descoperite, au învăţat să curețe și să clasifice obiectele descoperite, să reconstituie un vas ceramic, realizând chiar replici ale obiectelor istorice preferate.

Iată, că la sfârşit de vară, putem schiţa „Jurnalul unui eveniment inedit– „Prietenii Istoriei” , la Muzeul Olteniei: demarate, cu multă emoţie şi aşteptări imense, în data de 3 august a.c., atelierele creative „Micul arheolog” (modulul I), au oferit cadrul perfect pentru dezvoltarea de prietenii, au adus cunoaştere şi amuzament, încât nici nu am realizat că am ajuns la finalul modulului I (31 august), ziua în care vor fi premiaţi cei 60 de participanţi cu diplome onorifice prin care li se acordă titlul onorific de „Micul Arheolog” al Muzeului Olteniei Craiova.

Atelierele de cunoaştere aferente programului cultural „Prietenii Istoriei” vor continua cu noi module de real interes pentru cei mici, fiind planificate a se derula până în luna decembrie 2016.

Politica