sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Comercianţii din Rânca, călcaţi de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Vâlcea, inspectori de specialitate din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj şi reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Gorj şi Vâlcea au desfăşurat o acţiune în Zona Turistică Rânca, pe lina prevenirii şi combaterii faptelor ilicite săvârşite în domeniul turismului şi alimentaţiei publice, potrivit IPJ Gorj.

Poliţiştii au constatat că în perioada sezonului estival, pe fondul creşterii numărului de turişti sosiţi în Zona Turistică, apar diverşi comercianţi ambulanţi care nu respectă prevederile legislative în domeniul comerţului şi alimentaţiei publice, în special a comerţului cu produse alimentare specifice zonei, care sunt expuse spre vânzare în condiţii improprii din punct de vedere sanitar veterinar.

Obiectivele acţiunii au fost: Verificarea respectării legislaţiei privind comerţul cu alimente şi băuturi alcoolice; combaterea evaziunii fiscale; verificarea respectării normelor sanitar veterinare; combaterea comerţului ilicit; verificarea unităţilor de cazare privind modul de înregistrare a turiştilor şi a veniturilor obţinute”, arată poliţia gorjeană.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Au fost verificaţi 49 de agenţi economici, fiind aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale (6 la Lg. 145/2014, 4 la Lg. 12/1990, 5 la OG. 21/1992, 5 la HG 237/2001, 4 la HG 984/2005), în valoare de 35.400 lei.

De asemenea, poliţiştii şi reprezentanţii D.S.V.S.A. recomandă turiştilor să evite achiziţionarea de produse alimentare de la comercianţii ambulanţi, dacă acestea sunt prezentate în condiţii improprii din punct de vedere sanitar veterinar.

 

Politica