sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Vulturul Catane a păstrat trofeul acasă

Duminica trecută, în comuna doljeană Catane s-a organizat prima ediţie a memorialului ”Adrian Costinel Mărgărit”, un fost tânăr jucător al grupării gazdă.

La competiţia de la Catane au fost prezente 4 grupări, 3 din cel de-al doilea eşalon judeţean şi anume Vulturul Catane, Dunărea Bistreţ şi Viitorul Giurgiţa, dar şi divizionara D Dunărea Calafat, echipă aflată în reconstrucţie, după ce a avut un sezon ratat ediţia trecută în care îşi propusese promovarea în liga a 3-a. Prima ediţie a acestui turneu comemorativ, la care a fost prezent şi preşedintele AJF Dolj, Silviu Bogdan, a fost adjudecată de echipa gazdă antrenată de Cătălin Staicu, un fost jucător la Minerul Motru şi Armata Craiova. Echipa din Catane s-a impus, scor 1-0, în finală, în faţa celor de la Viitorul Giurgiţa, grupare la care evoluează fostul component al Universităţii de la începutul anilor 90, Alin Mircea Papa. Unicul gol a meciului a fost reuşit de Alexandru Cârstea. Locul 3 a fost ocupat de Dunărea Bistreţ care a trecut cu 2-0 de Dunărea Calafat, prin reuşitele lui Florin Sali şi Răzvan Bănică. În semifinale gazdele se impuseseră cu 2-1 în faţa celor de la Dunărea Bistreţ prin reuşitele lui Butoi şi Cioară, pentru învinşi a punctat de la punctul cu var Marius Stoica, iar în meciul Viitorul Giurgiţa şi Dunărea Calafat, prima echipă s-a impus la penaltiuri, după ce în timpul regulamentar scorul fusese 2-2, Papa şi Floricel marcând pentru învingători, golurile calafetenilor venind de la Coca şi Mihalache. Echipa câştigătoare Vulturul Catane a folosit la acest turneu următorul lot: Cristi Andrei, Marin Butudugan Marius Băjenaru, Onuţ Tuţă, Viorel Butoi, Mihai Cioară, Laurenţiu Teodosiu, Mihai Iureş, Alex Cârstea, Marius Matei, Sorin Drăguşin, Cosmin Balaban, Cătălin Staicu, George Croitoru, Viorel Pădeanu şi Gabriel Mihai. La gruparea din Giurgiţa au fost folosiţi: Andrei Dorîngă, Cătălin Stoian, Alin Mofleanu, Adrian Timoş, Ștefan Sârbu, Marius Floricel, Florin Rezeanu, Claudiu Mititelu, Mircea Papa, Paul Gue, Giani Nedelcu, Laurenţiu Iovan şi Petre Marinaş. Dunărea Bistreţ fosta divizionară D, care în acest sezon va participa în liga a 5-a a utilizat jucătorii: Bogdan Vasile, Cătălin Bănică, Ionuţ Ștefan, Marius Stoica, Ionuţ Brătan, Alberto Dobrescu, Nicu Sali, Alex Diţoiu, Ștefan Țîrcă, Octav Ionişcu, Florin Sali, Dumitru Ciciu, Dorel Dunăreanu, Leonard Moraru şi Ionuţ Dinu. Ocupanta locului 4 Dunărea Calafat s-a bazat la aceste jocuri pe: Vasile Simion, Marius Dragomir, Ionuţ Burcă, Mădălin Puţintelu, Alin Poenaru, Valentin Sandu, Liviu Uşurelu, Adrian Mihalache, Marian Toană, Marian Coca, Cosmin Dobre, Florin Epângeac şi Florin Amza.

Turneul de la Catane a fost o competiţie frumoasă, cu meciuri echilibrate, s-a jucat de plăcere pentru a cinsti memoria unui tânăr jucător plecat prea devreme dintre noi. Cred că cei care au fost prezenţi şi au înfruntat căldura nu au regretat niciun moment faptul că au venit la jocuri şi de aceea ţin să felicit echipa câştigătoare, dar şi pe celelalte participante pentru fotbalul prestat mai ales că se află în perioadă de pregătire pentru startul noului sezon care va începe în curând“, a declarat preşedintele AJF Dolj, Silviu Bogdan.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sâmbătă după amiază, două dintre echipele prezente la turneul de la Catane, echipa gazdă Vulturul şi Dunărea Calafat vor participa şi la memorialul ”Emanuel Corneanu” care se va disputa pe stadionul” Dunărea” din Calafat. Competiţia va fi completată cu grupările doljene, din liga a 5-a, Vânătorul Desa şi Flacăra Moţăţei.

Politica