sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

„Interzişii” Olteniei

Aproximativ 30 de persoane care au ocupat funcţii publice din Oltenia au interdicţie, în momentul de faţă, să mai ocupe o astfel de funcţie, în urma stărilor de incompatibilitate sau conflict de interese în care au fost găsiţi de către Agenţia Naţională de Integritate. Cei mai mulţi dintre aceştia se găsesc în judeţul Dolj, iar cei mai puţini, în Gorj.

În judeţul Dolj, până de curând, 13 persoane au avut interdicţie de a ocupa funcţii eligibile. Asta pentru că Florentin Tudor, consilier local şi viceprimar al municipiului Craiova, a avut interdicţia de a mai ocupa funcţii publice până de curând, mai exact pe 27.06. Acesta fusese declarat incompatibil de ANI în următorul context: pe 7 martie 2006, Florentin Tudor a fost numit membru al Consiliului de Administraţie (CA) al RAT Craiova. În 2009 a câştigat mandatul de consilier în Consiliul Local Municipal Craiova, însă nu a renunţat şi la funcţia de la RAT. Interdicţia a fost pe o perioadă de trei ani.

Gheorghe Ionele, viceprimar al oraşului Bechet, s-a aflat şi el în incompatibilitate pentru că, între 25.06.2008 şi 16.03.2009, a deţinut simultan calitatea de viceprimar şi cea de administrator în cadrul SC La Maxim SRL. Interdicţia acestuia este valabilă până la data de 20.05.2017. Primarul din Argetoaia, Mircea Beznă, s-a aflat în conflict de interese pentru că, în anul 2006, şi-a angajaţ soţia la primărie pe funcţia de referent. Mircea Beznă nu mai poate avea o funcţie eligibilă până la data de 22.01.2018.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei trei de la CJ Dolj

Totodată, Ștefan Stoica, fost consilier județean și deputat, s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că, în calitatea de consilier, a exercitat, simultan, şi calitatea de Director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Interdiciţia acestuia va fi ridicată la data de 27.10.2017. Un alt consilier judeţean, care nu mai poate avea funcţii publice, de data aceasta, până la 21.05.2018, este Ileana Șerban. Aceasta a exercitat, simultan, atât funcţia publică de conducere de prim comisar şef în cadrul Comisariatului Judeţean Dolj în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, cât şi calitatea de consilier judeţean. Nu în ultimul rând, consilierul judeţean Marcel Marcea, a fost în stare de incompatibilitate în perioada 9 iunie 2009 – 8 martie 2010, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dolj, cât şi funcţia de director coordonator în cadrul Inspectoratului în Construcţii Sud-Vest Oltenia. Acesta nu mai are voie să aibă funcţii eligibile până pe 25.06.2018.

Și primarul comunei Terpeziţa, Constantin Popa, a fost găsit incompatibil şi nu mai are voie, până pe 12.05.2018, să ocupe funcţii publice. Acesta a deţinut funcţia de primar, dar şi cea de comerciant persoană fizică, respectiv membru în cadrul întreprinderii familiale POPA E. CONSTANTIN. O altă persoană, de data aceasta aflată în conflict de interese, este Victor Șandru, viceprimar al comunei Caraula, care a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu consiliul local al comunei în valoare de 16.000 de lei. Totodată, acesta a fost numit membru în comisia pentru vânzarea prin licitaţie publică a imobilului – teren cu construcţii, situat în comuna Caraula, prin hotărâre a Consiliului Local. Interdicţia acestuia este valabilă până la 15.11.2016. Mariana Țamboi, fost viceprimar al comunei Almăj, a fost găsită în stare de incompatibilitate pentru că a deţinut, simultan cu funcţia de viceprimar, şi funcţia de membru al Consiliului de administraţie al Școlii cu clasele I – VIII „Ion Gh. Pleşa” Almăj. Începând cu data de 24.07.2015 şi până pe 24.07.2018, aceasta nu are voie să ocupe funcţii publice.

Contracte… de familie

Costel Tulitu, fost primar al oraşului Bechet, s-a aflat în conflict de interese pentru că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de beneficiar – reprezentant al Primăriei Oraşului Bechet, a semnat un număr de cinci contracte cu societăţile comerciale GIRA-SAL ECO S.R.L., respectiv AGRO INDUSTRIE & COMPANY S.R.L., în cadrul cărora Cătălin Ștefan Tulitu, fiul primarului, deţinea, la data semnării contractelor, calitatea de asociat. Acesta are interdicţia de a mai ocupa funcţii eligibile până la data de 26.02.2019. Radu Traian Duţescu, fost viceprimar al comunei Gângiova, are această interdicţie valabilă până la 21.01.2018. Acesta a deţinut, în perioadele 29 iunie – 8 august 2012 şi 20 ianuarie – 4 aprilie 2013, şi funcţia de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăţi comerciale. Nicu Sîrbu, viceprimar al comunei Pleşoi, nu mai poate fi ales până la data de 29.04.2017, pentru că s-a aflat şi el în incompatibilitate. Mai exact, în perioada 25 iunie 2008 – 20 iunie 2012, a deţinut în acelaşi timp atât funcţia de viceprimar, cât şi pe cea de administrator al SC DANELA SRL.

Nu în ultimul rând, Ștefan Vancea, primarul comunei Caraula, a fost incompatibil din perioada 20 iunie 2008 – 20 aprilie 2012, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de primar, cât şi funcţia de administrator al societăţilor comerciale Vanamy COM SRL şi RV SAT SRL. Totodată, în timpul exercitării mandatului 2008 – 2012, s-au identificat elemente în sensul existenţei unui conflict de interese, ca urmare a emiterii, încheierii, întocmirii şi supunerii spre aprobare de către Ștefan Vancea, în calitatea sa de primar al comunei Caraula, a mai multor acte administrative de pe urma cărora a beneficiat de foloase materiale. Interdicţia este valaiblă până la 17.03.2019.

Cei şase de la Mehedinţi

În judeţul Mehedinţi, şase persoane au încă activă această interdicţie. Este vorba despre Adrian Duicu, preşedinte CJ Mehedinţi, care s-a aflat în conflict de interese. Acesta a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a Consiliului Judeţean Mehedinţi din 28 octombrie 2008 prin care a fost aprobată închirierea unui teren, în suprafaţă de 250 de metri pătraţi situat în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin către SC Romrad-RMN SRL, precum şi a unei hotărâri din 31 august 2009, privind vânzarea a două corpuri de proprietate din municipiu către aceeaşi societate. De menţionat că acesta era asociat în cadrul firmei. Până la data de 23.03.2018, el nu mai poate ocupa funcţii publice.

Comuna Malovăţ… „campioană”

Gheorghe Băzăvan, primar al comunei Malovăţ, s-a aflat şi el în conflict de interese pentru că a semnat dispoziţiile privind încadrarea, respectiv reîncadrarea soţiei sale în funcţia publică de execuţie la Compartimentul Stare Civilă din cadrul Primăriei comunei Malovăţ. Data de 7.11.2017 este cea până la care nu mai are voie să ocupe funcţii eligibile. De data aceasta Dumitru Băzăvan, consilier local tot în comuna Malovăţ, s-a aflat tot în conflict de interese. Acesta a luat parte la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Malovăţ privind concesionarea/arendarea suprafeţei de păşune/izlaz comunal al comunei Malovăţ pentru anul 2010, având un interes personal de natură patrimonială pentru sine şi soţia sa în problema supusă dezbaterilor, respectiv încheierea şi derularea contractului de arendă, încheiat între Primăria comunei Malovăţ şi soţia acestuia. La el, interdicţia este valabilă până la 28.10.2017.

Un alt conflict de interese, şi tot în comuna Malovăţ, îl găsim la Gheorghe Ionaşcu, consilier local. Acesta a avizat un proiect de hotărâre privind concesionarea/arendarea unei suprafeţe de păşune – izlaz al comunei Malovăţ, pentru anul 2010. Ulterior, Ionaşcu a luat parte la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a consiliului local prin care o suprafaţă de 20 ha a fost concesionată către Eugenia Ionaşcu, rudă de gradul al II-lea a consilierului. El nu mai poate ocupa funcţii eligibile până pe 31.01.2017. Ultimul, dar nu cel din urmă „interzis” din Malovăţ este Constantin Mănescu, şi el consiliser local. Acesta s-a aflat în incompatibilitate şi are o interdicţie până la data de 29.06.2018. De ce? A participat la deliberarea şi adoptarea hotărârii Consiliului Local Malovăţ din data de 26 martie 2010 privind concesionarea/arendarea suprafeţei de păşune/izlaz comunal al comunei Malovăţ pentru anul 2010, în temeiul căreia s-a derulat contractul de arendare, încheiat între Primăria Malovăţ şi soţia sa. După aceasta, la 8 ianuarie 2010, Primăria comunei Malovăţ a încheiat cu soţia sa un contract de arendare pentru terenul în suprafaţă de 22,48 ha păşune-izlaz, situat în extravilanul comunei Malovăţ, pe o perioadă de cinci ani. Astfel, în perioada 2010 – 2012, soţia persoanei evaluate a încasat de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Mehedinţi subvenţii în valoare totală de 99.597 Lei pentru suprafaţa ce i-a fost arendată conform contractului. În urma acestor fapte, lui i-a fost intezis să ocupe funcţii publice până la data de 29.06.2018.

Ultimul de pe lista din Mehedinţi este Romică Rostogolea, consilier local al comunei Siseşti. Acesta a fost în incompatibilitate în perioada 1 februarie 2009 – 29 noiembrie 2012, întrucât a deţinut şi funcţia de şef al Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Compartimentului Administrativ – care face parte din aparatul de specialitate al primarului comunei Siseşti. Interdicţia sa este valabilă până la 2 martie 2018.

Incompatibilităţi multiple în Vâlcea

În judeţul Vâlcea, îl găsim pe Dan Săraru, primarul din Șirineasa, incompatibil pentru că a deţinut, simultan, şi calitatea de asociat unic la S.C. ROMSAGEMIS S.R.L. Şirineasa, şi cea de reprezentant al comunei Şirineasa în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. APAVIL S.A. Vâlcea. Mai mult, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta a încheiat, emis şi aprobat un număr de 12 dispoziţii de încadrare, 12 contracte individuale de muncă privind angajarea fiului său, Săraru Ioan Cătălin, în cadrul Primăriei comunei Şirineasa şi a două contracte de prestări servicii, în valoare de 14.500 Lei, cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea în perioada în care deţinea calitatea de reprezentant al Asociaţiei Sportive Șirineasa, afiliată Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea. El are o interdicţie valabilă până la 8.06.2018.

Dumitru Drăghici, primarul din Sălătrucel, are şi el o astfel de interdicţie, până la 19.03.2018. Acesta s-a aflat în conflict de interese pentru că a semnat un contract de arendare, încheiat între Primăria Sălătrucel şi Asociaţia locală a crescătorilor de bovine, ovine, porcine şi albine Sălătrucel (asociaţie în cadrul căreia acesta deţinea funcţia de preşedinte), în baza căruia Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Vâlcea a acordat asociaţiei, în perioada 2010 – 2012, subvenţii în cuantum de 1.314.467,93 lei.

Vasile Boeangiu, primar al comunei Alunu, s-a aflat în incompatibilitate pentru că, simultan cu deţinerea funcţiei de primar, a desfăşurat activităţi remunerate în cadrul Cabinetului Medical Dr. Boeangiu Vasile-Pîrvu. Interdicţia sa expiră la 13.11.2018.

Trei de la CL Brezoi, incompatibili

În localitatea Brezoi din Vâlcea au existat trei consilieri locali declaraţi incompatibili. Este vorba despre Decebal Gheorghe Vlad, întrucât societatea comercială în cadrul căreia tatăl său deţina calitatea de asociat unic şi administrator a furnizat Primăriei Brezoi cherestea în valoare de aproximativ 27.000 de lei. Până pe 12.01.2018, acesta nu are voie să fie ales. Olivia Simona Burlan Miţu, fost consilier local al oraşului Brezoi, s-a aflat în incompatbilitate pentru că, în perioada deţinerii calităţii de consilier local, societatea comercială în cadrul căreia soţul său deţinea calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator a emis facturi fiscale prin care a furnizat produse în valoare de 14.560 lei către primărie. Interdicţia acesteia se întinde până pe 26.03.2018. Totodată, Roman Gavrilă, şi el consilier local al comunei Brezoi, a fost găsit incompatibil în perioada 30 iunie 2012 – 25 septembrie 2014, întrucât SC Gimarnic SRL (societate comercială în cadrul căreia fiul său deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator) a emis către Primăria oraşului Brezoi facturi fiscale pentru prestare de servicii, în valoare totală de 54.014 lei. Acesta are o interdicţie valabilă până pe 26.05.2018.

Lista cu interdicţiile din Vâlcea se închide cu Nicolae Drăghici, fost consilier local al comunei Glăvile, care nu mai poate ocupa funcţii publice până pe 13 noiembrie anul acesta. El s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că, în perioada 24 iunie 2008 – 26 iunie 2012, a deţinut, simultan, calitatea de consilier local, dar şi funcţia de Manager al Reţelei Electronice a Comunităţii Locale Glăvile, fiind angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului comunei Glăvile.

În Vâlcea a mai existat o persoană cu interdicţie, aflată în stare de incompatibilitate, dar care a expirat la 28.06.2016. Este vorba despre Constantin Ciobanu, consilier local în comuna Mihăileşti. Acesta a fost găsit incpompatibil pentru că a deţinut, concomitent, atât funcţia de consilier personal al primarului comunei Mihăileşti, cât şi calitatea de consilier local.

Viceprimar şi administrator, consilier şi director

În Olt, doar trei persoane mai au astfel de interdicţii, pentru că una s-a încheiat recent, la 3.07.2016. Este vorba despre Marin Mihăeşteanu, fost viceprimar al comunei Sprâncenata, aflat în incompatibilitate în perioada 24 mai 2011 – 7 martie 2012 deoarece a deţinut, simultan, atât funcţia de viceprimar, cât şi pe cea de administrator al SC Seragromar Prest SRL.

În rest, o astfel de interdicţie are Gheorghe Zlăvog, consilier judeţean, care a exercitat, simultan, funcţia de consilier judeţean şi cea de director de program în cadrul S.C. Hidroelectrica S.A. Incompatibilitatea sa nu îi mai permite să ocupe funcţii eligibile până la 9.10.2018. Totodată, Silvius-Gabriel Mihalcea, consilier local în Izbiceni, a fost în incompatibilitate pentru că, începând cu data de 20 iunie 2008, simultan cu funcţia de consilier local, a deţinut şi funcţia de angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Izbiceni. Perioada sa de interdicţie a început pe 11.09.2014 şi se va încheia pe 11.09.2017.

Nu în ultimul rând, până la 21.08.2017, o altă persoană din Vâlcea nu va mai putea candida sau ocupa funcţii publice. Este vorba despre Loredana Vasilescu, consilier local la Sârbii-Măgura, care a fost declarată incompatibilă începând cu data de 3 septembrie 2008. Asta pentru că, în perioada exercitării mandatului de consilier local, societatea în cadrul căreia soţul său deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator a încheiat, în perioada 2008-2012, cinci contracte de prestări servicii cu Primăria comunei Sârbii-Măgura.

Gorjul, la coadă

Ultimul judeţ din Oltenia ca număr de astfel de interdicţii este Gorjul. Aici, doar două persoane nu mai pot ocupa funcţii publice. Prima restricţie este valabilă până la 24.06.2017, pentru Ion Ilie Ungureanu. Ca primar al oraşului Țicleni, acesta a fost găsit incompatibil pentru că, în perioada 3.05.2011 – 25.06.2012 a deţinut, simultan, funcţia de primar al oraşului Țicleni şi calitatea de reprezentant al oraşului în A.G.A. a S.C. SALUBRIS GILORT S.R.L.

Cea de-a doua este pe numele lui Nicolae Daviţoiu, consilier local la Târgu Jiu, şi durează până la 31.03.2017. Acesta a fost incompatibil întrucât societatea comercială al cărui administrator era, iar soţia acestuia asociat, a încheiat, în calitate de prestator, un contract de servicii cu Primăria Municipiului Târgu Jiu. Conform celor semnalate de ANI, firma lui Daviţoiu a prestat servicii pentru Primăria Târgu Jiu în valoare de 2.500 lei, contractul şi suma fiind aprobate de acesta în calitate de consilier local.

Politica