Un bărbat din Slatina a fost bătut de un şofer recalcitrant. Incidentul s-a petrecut pe o trecere de pietoni, iar de faţă erau şi copiii victimei.
„În data de 28.07.2016, în jurul orei 19.33, poliţiştii locali din cadrul Biroului Dispecerat Monitorizare au surprins, cu ajutorul sistemului de monitorizare video a municipiului, un conducător auto care a pătruns în intersecţia Zahana pe culoarea roşie a semaforului, punând în pericol viaţa a trei pietoni aflaţi pe trecerea de pietoni – un tată însoţit de cei doi copii ai săi. Acesta din urmă a atras atenţia conducătorului auto asupra culorii semaforului, însă acesta din urmă, recalcitrant, a oprit autoturismul, a coborât şi a lovit cu pumnii persoana angajată în traversare. Incidentul s-a petrecut chiar pe trecerea pentru pietoni. A fost solicitat echipajul rutier al Poliţiei Locale care s-a deplasat la faţa locului acordând sprijin cetăţeanului, acesta nefiind din localitate. Conducătorul auto implicat în incident a reuşit să plece de la locul incidentului, fiind identificat ulterior. Persoana vătămată a fost condusă la sediul Poliţiei municipiului Slatina în vederea formulării unei plângeri pentru lovire, cercetările fiind continuate de aceeaşi instituţie”, potrivit Poliţiei Locale Slatina.
Pe de altă parte, efectivele Poliţiei Locale Slatina au aplicat, în perioada 25-31 iulie, un număr de 60 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.526 lei. Majoritatea sancţiunilor aplicate au fost urmare a încălcării prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – 44 amenzi contravenţionale. Acestea au fost aplicate pentru: opriri neregulamentare – 20 sancţiuni aplicate, pietoni şi biciclişti – 8, acces interzis – 5, staţionare interzisă – 4, conducători de vehicule cu tracţiune animală – 5, încălcari ale normelor legale privind circulaţia vehiculelor cu masă autorizată de peste 3,5 tone pe drumurile din municipiul Slatina (lipsă autorizaţie specială de transport) – 2.
Alte 12 sancţiuni au fost date pentru nerespectarea H.C.L. nr. 490/2014 referitoare la stabilirea de contravenţii şi aplicare sancţiuni pe raza municipiului Slatina, dar şi 4 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 61/1991 privind încălcarea ordinii şi liniştii publice.
În aceeaşi perioadă, au fost preluate 54 apeluri de intervenţie la numărul de telefon al Poliţiei Locale Slatina – 954, iar poliţitii s-au autosesizat în 63 situaţii datorită sistemului de monitorizare video a oraşului.