Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, le-a prezentat, marţi, reprezentanţilor asociaţiilor care se ocupă cu protecţia animalelor ce măsuri are în plan să ia pentru a diminua numărul câinilor fără stăpân, în cadrul unei întâlniri la care au participat şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, dar şi conducerea DADP.
“Edilul-şef le-a prezentat invitaţilor un plan de măsuri care, conform specialiştilor, va duce în termen de doi ani la eradicarea acestui fenomen care afectează negativ oraşul: inventarierea câinilor din gospodării, ciparea acestora cu cipuri speciale (ce pot, prin citire de la distanţă, da informaţii despre numele proprietarului) şi introducerea datelor în RECS – Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân, precum şi sterilizarea masivă în special a femelelor, pentru stoparea înmulţirii caninelor. Primarul Gutău a anunţat că a iniţiat discuţii şi cu conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea pentru un program similar măcar în comunele limitrofe Râmnicului, de unde sunt abandonaţi o bună parte din câinii prezenţi acum pe domeniul public al municipiului şi că se bucură, de asemenea, de sprijinul DSVSA în acest demers”, a transmis Primăria, într-un comunicat de presă.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, iubitorii de animale „au apreciat planul Municipalităţii”.
Aceştia au făcut şi o serie de propuneri: extinderea adăpostului de la Feţeni, acordarea temporară a unor spaţii în cartierele mărginaşe – Copăcelu, Râureni, Nuci – pentru ca medicii veterinari să poată derula campanii punctuale de sterilizare, supravegherea locurilor preferate pentru abandonul câinilor, sancţionarea cât mai drastică a celor care sunt prinşi, prin citirea acelor cipuri speciale, că îşi abandonează câinii din gospodării sau invitarea unor asociaţii de notorietate în domeniu – de exemplu Vier Pfoten – pentru campanii de sterlizare la nivel local.
“ „Vă dăm tot concursul”, a fost promisiunea fermă a primarului Mircia Gutău de sprijin a oricăror iniţiative menite să ducă la dispariţia cât mai rapidă, în condiţiile legii, a câinilor de pe domeniul public al municipiului”, mai spun reprezentanţii Primăriei.