Încă opt blocuri ANL s-ar putea construi în cartierul Narciselor din Târgu Jiu, anunţă reprezentanţii Primăriei pe pagina de facebook. Cât timp documentaţia aşteaptă să fie analizată pentru blocurile ce urmează să fie construie, alte două sunt deja în lucru.
„Se lucrează la cele două blocuri de locuinţe ANL din cartierul Narciselor şi avem depuse documentaţii, care sunt în stadiul de avizare la comisia tehnică de la Bucureşti, pentru încă 8 blocuri. Una din condiţii, pentru a avea continuitate în accesarea fondurilor privind locuinţele ANL, este să viabilizezi terenul şi să îl pui la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Cu ani în urmă, prin programul de dezvoltare a municipiului Târgu Jiu, zona Narciselor a fost identificată ca un potenţial loc unde se poate dezvolta un cartier. Discutăm de o zonă viabilizată în totalitate din punct de vedere al căilor de acces, drumuri, alei, reţele tehnico-edilitare, energie electrică, reţea de gaze, apă, canalizare menajeră.
De asemenea, programul de reabilitare termică a blocurilor are continuitate şi avem pregătite documentaţii pentru încă 40 de blocuri. O parte vor fi finanţate prin programul guvernamental, iar o parte sunt pregătite pentru accesarea de fonduri europene, odată cu lansarea Ghidului de Finanţare”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Municipiului Târgu Jiu.