Bacalaureat 2016. Prima probă, primul eliminat

Redactia

Interesul elevilor pentru susţinerea examenului de bacalaureat a scăzut considerabil comparativ cu anii anteriori. Numărul absolvenţilor de liceu înscrişi anul acesta la prima sesiune a examenului de bacalaureat este mult mai scăzut decât în anul 2015. La nivel naţional, doar 115.000 dintre cei peste 160.000 de absolvenţi de liceu promoţia 2016 s-au arătat interesaţi să susţină examenul maturităţii.În Dolj, situaţia este similară. Anul acesta s-au înscris 4.377 de candidaţi spre deosebire de 5.600 în anii anteriori. Unul dintre ei a fost eliminat chiar la prima probă pentru că a intrat cu telefonul mobil în sala de examen.

Ieri, absolvenţii de liceu au susţinut prima probă a examenului din această sesiune, proba competenţelor de comunicare în Limba română, care se va derula până miercuri, 15 iunie.

Proba a început la ora 9.00, iar elevii nu au avut voie să intre în sala de examen cu telefonul mobil sau cu materiale suport pentru rezolvarea subiectelor.

În urma evaluării, comisia de examen a acordat elevului calificativul „mediu“, „avansat“ sau „experimentat“.

La Liceul de Arte “Marin Sorescu” din Craiova, la primele ore ale dimineţii, pe culoarele clădirii, era forfotă mare. Zeci de elevi îşi aşteptau rândul la uşa sălii de examen, sperând că vor promova proba competenţelor de comunicare în Limba română.

- Advertisement -

“Susţin prima probă orală la română. M-am pregătit şi sper să fie bine. Am avut de învăţat la română operele. Îmi doresc să-mi pice “Iona”!”, a spus o elevă a Liceului de Arte “Marin Sorescu”.

100 de elevi ai liceului s-au înscris anul acesta pentru susţinerea probelor examenului de bacalaureat.

“În anul şcolar 2015-2016, avem 100 de candidaţi înscrişi la examenul de bacalaureat. Astăzi coincide cu prima probă a examenelor de Limba şi literatura română, probele orale. Elevii noştri nu vor susţine şi probele scrise în locaţia Liceului de Arte, ci în centrul în care sunt repartizaţi. De 4 ani de zile susţinem examenul în centrul de la Fraţii Buzeşti”, a declarat Lucia Croitoru, director al Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.

Și elevii Colegiului Naţional “Carol I” au avut, ieri, emoţii la susţinerea primei probe din această sesiune a examenului, deşi, au afirmat că sunt foarte pregătiţi.

“A fost uşor! Am susţinut proba la limba română. Mi-a picat Legea turismului, trebuia prezentată legea cum este în Constituţie, drepturile şi obligaţiile consumatorului în turism, cu tot cu articole, care ar trebui cunoscute de toată lumea. M-am descurcat!”, a spus un elev al Colegiului Naţional “Carol I”.

Veşti bune pentru elevii care nu vor promova examenul

Absolvenţii care vor avea ghinionul să pice examenul de bacalaureat 2016,  pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, dacă se înregistrează ca persoană în căutarea unui loc de muncă, în cel mult 60 de zile calendaristice de la data absolvirii.

„Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională)”, se arată într-un comunicat AMOFM.

Profesorii au renunţat la boicotarea examenului

Deoarece Executivul de la Bucureşti nu a vrut să le mărească salariile, profesorii au hotărât zilele trecute boicotarea examenului de bacalaureat şi au început să strângă semnături în acest sens. Nu toţi dascălii au fost însă de acord cu această decizie, astfel că s-a renunţat la acţiune.

“Datorită faptului că marea majoritate au fost cei care nu au dorit, atunci ne-am supus la ceea ce au spus ei şi în condinţiile astea, examenele de sfârşit de an se vor da, iar eu le-am urat succes colegilor care vor intra să dea examenele de sfârşit de an, evaluarea naţională şi bacalaureat. Numărul celor care nu au dorit să participe a fost mult mai mic decât a celor care au dorit să participe şi atunci ne-am supus majorităţii. Dacă într-un anumit centru, într-o anumită şcoală, nu se doreşte lucrul asta, am şi situaţii când într-un liceu, la Brâncuşi, toţi membri de la mine, de la Spiru Haret, au spus că nu vor să participe dar mai este şi un alt sindicat acolo şi atunci lucrurile sunt alambicate. Deci, dominanta este că doresc să participe la examenele de sfârşit de an şcolar”, a declarat Constantin Lungulescu,  preşedintele Sindicatului ,,Spiru Haret'', filiala Dolj.

De asemenea, Constantin Lungulescu a scris pe pagina sa de socializare un mesaj adresat profesorilor şi le-a urat mult succes elevilor care susţin bacalaureatul.

“Dat fiind faptul ca procentul celor care nu doresc să participe la examenele naţionale din acest sfârşit de an şcolar, este mult mai mic decât al celor care vor participa, este cazul să le urăm elevilor mult succes la aceste examene. Ca de fiecare dată, colegii au fost înţelegători, spre deosebire de guvernanţi şi nu au dorit să le perturbe planurile şi idealurile elevilor. Poate cei care au avut decizie, vor înţelege decenţa gestului profesorilor”, a scris preşedintele Sindicatului ,,Spiru Haret'', filiala Dolj.

 

 

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol