Consilierii locali şi judeţeni şi-au primit, vineri, în cadrul a două ceremonii, certificatele doveditoare în urma alegerilor locale. CJ Dolj are 25 de consilieri PSD şi 12 consilieri PNL, iar în CL Craiova sunt 19 consilieri PSD+UNPR, şase PNL şi doi ALDE. Propunerea PSD pentru şefia CJ Dolj este actualul preşedinte Ion Prioteasa, care ar urma să fie secondat de actualul vicepreşedinte, Alina Tănăsescu, şi de directorul Zonei Metropolitane, Cosmin Vasile. Ironia sorţii a făcut ca, la câteva ore după ce a primit certificatul de ales, consilierul local Pavel Badea să fie exclus din PNL, pierzându-şi astfel şi mandatul.
Noii consilieri judeţeni s-au întâlnit, vineri la prânz, pentru a-şi primi certificatele de aleşi în urma rezultatelor alegerilor locale. Preşedintele Ion Prioteasa le-a vorbit acestora despre ce trebuie să facă viitor, explicându-le că acum răspund în faţa tuturor doljenilor.
„Vă salut şi vă urez bun venit celor care sunteţi la primul mandat, sunt foarte mulţi colegi care au mai multe mandate. În acest moment am terminat şi campania electorală, suntem aici, în parlamentul judeţului Dolj, cum am putea să-i spunem. Din acest moment avem un singur stăpân, stăpânul este cetăţeanul judeţului Dolj pentru care trebuie să avem grijă, iar el ne şi trage la răspundere pentru ceea ce facem. Cu siguranţă că în cursul săptămânii viitoare vom avea consiliul constituit şi atunci vom putea să discutăm despre proiectele CJ, ce urmează să fi continuat, ce urmează să fie abordat din nou cu toată forţa şi, bineînţeles, contez pe tot sprijinul dumneavoastră, pentru că este foarte important ca fiecare să-şi aducă aportul. Numai aşa vom putea da acest semnal, că cei care suntem în jurul acestei mese facem ceea ce ne-a cerut cetăţeanul şi ceea ce am promis şi noi în campanie, acolo unde am fost prezenţi. Profit de faptul că este şi doamna primar aici, o salut şi o rog ca şi pe viitor să existe această conlucrare între Primăria Craiova şi CJ, între consiliul local şi CJ, în aşa fel încât unele proiecte care se îngemănează să poată să fie duse la bun sfârşit. Vă mulţumim şi cred că, vinerea viitoare, dacă vom fi gata până atunci, vom avea această şedinţă de constituire”, le-a transmis preşedintele CJ Dolj consilierilor.
Prioteasa, propunerea pentru şefia CJ Dolj
După înmânarea certificatelor, consilierii PSD au rămas în sală pentru un anunţ al preşedintelui PSD Dolj, Claudiu Manda. „Aş vrea să vă spun că sunt, în acest moment, din 25 de consilieri PSD, 14 bărbaţi şi 11 femei. Niciodată nu s-a întâmplat să fie o asemenea proporţie din partea PSD şi sunt opt tineri din cei 25 de consilieri. Le urez succes tuturor şi îi felicit pentru faptul că sunt consilieri judeţeni, urmează o perioadă în care ar trebui să înţeleagă că au primit votul cetăţenilor şi că au o obligaţie faţă de ei. Vrem să facem un anunţ ca să nu mai existe niciun fel de interpretări. Ne-am întâlnit la partid, am vorbit şi la nivelul organizaţiei naţionale, am şi votat aseară în biroul permanent judeţean. Propunerea noastră pentru funcţia de preşedinte al CJ va fi domnul Ion Prioteasa. Propunerile pentru cele două funcţii de vicepreşedinte al CJ vor fi Alina Tănăsescu şi Cosmin Vasile, şeful Zonei Metropolitane”, a spus Claudiu Manda.
Ion Prioteasa a declarat că îl onorează nominalizarea. „Sunt onorat de această propunere. De-a lungul timpului, probabil că aţi mai auzit una-alta, am mai evitat, dar aşa cum aţi remarcat şi în campanie, mi-am făcut datoria, am fost şi sunt în continuare alături de colegii mei, am dorit să ducem proiectele pe care le avem la bun sfârşit, am dorit să abordăm altele noi. În acest moment suntem deţinătorii unor experienţe deosebite şi această experienţă trebuie folosită pentru cetăţenii Craiovei şi ai judeţului Dolj. Îmi face plăcere să lucrez cu un consiliu foarte tânăr şi, într-adevăr, din toate mandatele pe care le-am avut până în prezent, acesta are forţa cea mai mare şi sunt sigur că va avea şi rezultate pe măsură, pentru că, într-adevăr, avem tot ceea ce ne trebuie pentru a ne duce proiectele în viitor. Sunt sigur că mulţi dintre dumneavoastră vor creşte foarte mult în aceşti patru ani. Vă mulţumesc foarte mult, o să discutăm de-a lungul timpului multe probleme concrete. Le mulţumesc colegilor din conducerea partidului care mi-au încredinţat această sarcină deosebită pentru judeţ”, a spus Prioteasa.
Vasilescu: „Suntem foarte mulţumiţi de calitatea consilierilor locali”
Certificate de ales au primit şi consilierii locali din mandatul 2016-2020. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a spus că este un consiliu cu experienţă şi cu oameni bine pregătiţi, pe care îi îndeamnă să se apuce de treabă. „Vreau să le mulţumesc şi cetăţenilor Craiovei care s-au prezentat la vot pentru a acorda votul atât primarului, cât şi consiliului local. Suntem foarte mulţumiţi de calitatea consilierilor locali, pentru că sunt foarte mulţi profesionişti şi sunt absolut convinsă că în perioada următoare nu vom avea niciun fel de probleme de desfăşurare a activităţii. Trebuie să trecem la treabă foarte repede, probabil va fi convocată foarte repede o şedinţă de consiliu local, nu doar pentru validarea mandatelor, cât şi pentru proiectele pe fonduri europene pe care le mai avem în derulare şi pentru toate celelalte proiecte. Deci, la treabă!”, a spus Vasilescu.
Prezent la ambele întâlniri, prefectul judeţului Dolj, Sorin Răducan, i-a felicitat pe toţii aleşii, asigurându-i pe aceştia de întregul sprijin al Instituţiei Prefectului. „Vă rog să studiaţi foarte bine Legea 163, alin. 88 şi următoarele, pentru a nu avea surprize la validare. Aştept AEP să primească rapoartele mandatarilor financiari, imediat voi emite un ordin al prefectului şi sper ca până la sfârşitul săptămânii viitoare să putem avea şedinţa de constituire a noului consiliu. Eu vă doresc tuturor succes şi, încă o dată, vă asigur de întreaga mea disponibilitate în tot ceea ce vom face împreună în judeţul Dolj”, a subliniat Răducan.
Pavel Badea, exclus din PNL şi, automat, din CL
Pavel Badea, care tocmai ce îşi primise şi el de câteva ore certificatul de ales în cadrul ceremoniei de la primărie, a fost exclus din PNL, vineri seara, pierzându-şi automat şi mandatul de consilier local. Acesta îşi dăduse demisia cu o zi în urmă din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, în urma eşecului de la alegerile locale. Ştefan Stoica va prelua atribuţiile acestuia de şef al PNL Craiova.







