Mehedinţiul va avea un vicepreşedinte la CJ Mehedinţi din partea ALDE şi unul de la PSD. Preşedinte, se ştie clar, va fi în continuare Aladin Georgescu. Noul vicepreşedinte PSD al CJ Mehedinţi nu se ştie cine va fi, deoarece sunt mulţi pretendenţi la post: 19 consilieri judeţeni . Pentru cel de-al doilea post de vicepreşedinte al CJ Mehedinţi, ce aparţine ALDE, competiţia internă e mai simplă, că sunt doar 2 consilieri judeţeni. Este vorba de Claudiu Dumitrache şi Renata Nanciu. Asta pentru că primii 2 de pe lista ALDE de consilieri judeţeni vor renunţa la funcţii. Viorel Palaşcă rămâne deputat ALDE iar Viorel Spuză a fost reales primar ALDE la comuna Vlădaia. PNL are doar 10 consilieri judeţeni din totalul de 31.
În urma alegerilor de duminică, PSD a câştigat detaşat obţinând Primăriile Drobeta Turnu Severin, Orşova, Strehaia, Vânju Mare şi Baia de Aramă, precum şi cele din alte 50 de comune, în timp ce PNL are doar opt primării, iar ALDE – 5 primării.Nici la Consiliul Judeţean, PNL nu a stat mai bine întrucât Alianţa PSD-UNPR are 19 din cele 31 de mandate, PNL are 10 mandate, iar ALDE are 2 mandate.În aceste condiţii, social-democraţii nu au nicio problemă să dea viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, în persoana lui Aladin Georgescu. Contactat telefonic, secretarul general al PSD Mehedinţi, Liviu Mazilu, ne-a declarat că unul dintre vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Mehedinţi va fi de la PSD iar celălalt de la ALDE conform înţelegerilor politice stabilite anterior. ,,Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi este în continuare Aladin Georgescu, asta se ştie clar. Mai ştim că unul dintre vicepreşedinţi va fi din rândul partidului nostru, PSD, nu-i ştim numele, însă acest lucru se va stabili în urma consultărilor interne. Ce vă pot spune tot clar este că celălalt vicepreşedinte de Consiliu Judeţean va fi din rândul partenerilor politici de la ALDE Mehedinţi. Dumnealor au 2 consilieri judeţeni şi conform înţelegerilor politice de dinaintea campaniei electorale am convenit ca acest post să le revină. Și noi ne ţinem de cuvânt”, ne-a declarat secretarul general al PSDMehedinţi, Liviu Mazilu. Potrivit listei de consilieri judeţeni ai ALDE Mehedinţi, primii doi pe listă sunt Viorel Palaşcă şi Viorel Spuză. Viorel Palaşcă este deputat şi e greu de crezut că va renunţa la deputăţie. Și Viorel Spuză se află în situaţie asemănătoare. El a fost ales primar al comunei mehedinţene Vlădaia aşa că, destul de probabil, nu va renunţa la această funcţie pentru cea de consilier judeţean şi vicepreşedinte al CJ Mehedinţi.Următorii doi pe lista de consilieri judeţeni ai ALDE Mehedinţi sunt Claudiu Dumitrache , fost director AFIR Mehedinţi şi Renata Nanciu, avocat renumit în judeţ, fost director la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Mehedinţi. Dintre aceşti doi politicieni, cel mai probabil, unul dintre ei, va fi noul vicepreşedinte al CJMehedinţi din partea ALDE.







