Ajutorul tău contează!

Redactia
2 Min Read

Cancerul nu te întreabă câți ani ai sau ce planuri de viitor ți-ai făcut! 

Este studentă în anul II la Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova, o cheamă Iulia Lazăr și are 21 de ani. În luna septembrie 2015 dureri putenice de spate au trimis-o la spital, acolo unde după investigații de specialitate i s-a pus diagnosticul de tumoră renală. Iar părinții au mers cu ea la Institutul Oncologic București unde a fost operată.

„Nu ştiam cum este toată treabă, cât de grav este şi cum vor evolua lucrurile. În octombrie m-am operat crezând că totul se va termina şi viața mea va începe să redevină la normal. În luna noiembrie am primit o altă veste cumplită că acea tumoră este malignă într-un stadiu destul de avansat. Au urmat luni de tratament care m-au slăbit, acum în ultima perioadă când lucrurile au avansat, dar nu în favoarea mea! De la acea tumoră avansată au apărut metastaze pulmonare, iar acum starea mea s-a agravat când mi-au apărut şi metastaze la ficat”, scria Iulia pe contul său de socializare.

După extirparea tumorii renale, celulele canceroase i s-au extins în corp la plămâni, a fost tratată opt ore pe zi cu antibiotice pentru plămâni, lucru ce i-a distrus și ficatul. 

Astăzi, Iulia a fost transferată din București, la spitalul de la Leamna. Însă, părinții tinerei au trimis documentația necesară la o clinică privată din Berlin de la care așteaptă un răspuns care poate însemna salvarea fetei.

Încă nu se știu costurile exacte pentru tratarea Iuliei în Germania, dar cert este că are nevoie de ajutorul nostru.  

„Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să trăiesc!”, scria iulia la finalul mesajului său pe Facebook.

Cei ce vor să ajute o pot face în conturile de mai jos.

CONT BANCAR : RO22BACX0000001059593001 – EURO
COD SWIFT: BACXROBU
BENEFICIAR : LAZĂR CONSTANTIN
NUMAR CONTACT: 0751018770


Datele complete pentru contul Iuliei Lazăr:

CONT BANCAR: RO82BRDE170SV92418271700
CODUL SWIFT : BRDEROBU
Beneficiar: Lazăr Elena Mihaela Iulia
Număr contact: 0785150824

 

 

Distribuie acest articol