sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Proiectul de modernizare a DJ 552 Craiova – Cetate, înaintat spre finanţare

Consiliul Judeţean (DJ) Dolj a înaintat, vineri, spre finanţare din fonduri europene documentaţia pentru modernizarea drumului judeţean 552 Craiova – Cetate, acesta fiind primul proiect depus la nivelul întregii regiuni de dezvoltare Sud-Vest Oltenia în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, a anunţat președintele CJ, Ion Prioteasa.

Demersul promovat de administraţia doljeană are o valoare totală de aproape 40 de milioane de euro, inclusiv TVA, și va conduce la îmbunătăţirea semnificativă a condiţiilor de circulaţie pe artera rutieră care măsoară aproximativ 70 de kilometri și care reprezintă una dintre principalele căi de acces către judeţul Mehedinţi, precum și către punctul de trecere a frontierei Calafat – Vidin, a mai precizat Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj.

„Consiliul Judeţean rămâne consecvent și în noul exerciţiu financiar al Uniunii Europene politicii pe care a urmat-o în accesarea finanţării nerambursabile. După cum se cunoaște, Programul Operaţional Regional a reprezentat, în intervalul 2007-2013, principala sursă din care am obţinut banii pentru realizarea unor obiective prioritare pentru judeţul Dolj și tot către POR s-a îndreptat atenţia noastră și în debutul noii perioade de finanţare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mă bucur că începem în forţă, cu cel mai mare proiect de infrastructură al CJ Dolj – modernizarea drumului judeţean 552 Craiova – Cetate, adică aproape 70 de kilometri de șosea și o valoare totală de 40 de milioane de euro. Vorbim despre o investiţie care făcea obiectul multor așteptări, care ne fusese insistent solicitată de comunităţi, astfel că și noi am început din timp să pregătim documentaţia necesară pentru a putea solicita finanţare europeană.

Trebuie să spun că, la nivelul consiliului judeţean, a existat o mobilizare extraordinară a tuturor compartimentelor implicate și, datorită efortului intens depus de acești oameni, am reușit ca acest proiect să fie înaintat vineri, fiind primul proiect depus în regiunea Oltenia prin POR, în mandatul financiar 2014 – 2020.

Vreau să menţionez că investiţia pe care o vom realiza cu fonduri europene reprezintă mai mult decât o asfaltare, fiind un demers complex, care include o serie întreagă de alte lucrări. Spre exemplu, nouă poduri de pe traseul drumului vor fi modernizate, vor fi montate parapete de siguranţă, se vor planta perdele de copaci, cu peste 6.000 de puieţi, pentru a preveni înzăpezirea. De asemenea, CJ Dolj a încheiat un acord de parteneriat cu toate cele șapte comune pe care le traversează această șosea, pentru că în interiorul localităţilor vor fi create parcări și staţii de autobuz, vor fi amenajate trotuare, piste pentru bicicliști, dar și punctele de acces către proprietăţi.

Modernizarea drumului Craiova – Cetate este primul proiect înaintat spre finanţare prin POR 2014 – 2020 în regiunea noastră, dar nu și primul demers al CJ Dolj pentru atragerea de fonduri nerambursabile în actualul exerciţiu financiar european. Anul trecut, consiliul judeţean a depus prin intermediul programului Interreg V-A România – Bulgaria, în parteneriat cu autorităţi și instituţii din ţara vecină, opt proiecte prin care putem aduce în judeţ peste 20 de milioane de euro.

Eu am convingerea că fondurile europene vor continua să joace un rol esenţial în dezvoltarea judeţului nostru, asigurând în special resursele pentru realizarea unor obiective majore, care, în alte condiţii, cu greu ar putea fi realizate. Un bun exemplu în acest sens este tocmai drumul judeţean 552, pentru că, dacă luăm în calcul valoarea totală a proiectului și faptul că bugetul propriu pentru investiţii al CJ pe anul în curs este de aproximativ 11 milioane de euro, înseamnă că ne-ar fi trebuit patru ani pentru a putea finanţa modernizarea din bugetul instituţiei, cu condiţia de a nu mai construi, de a nu mai reabilita nimic altceva în judeţ, în tot acest timp.

Finanţarea accesată prin POR și prin alte programe ale Uniunii Europene accelerează dezvoltarea judeţului și lasă fondurile proprii ale CJ disponibile pentru rezolvarea altor priorităţi“, a declarat președintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Proiectul „Modernizarea DJ 552 Craiova – Mofleni – Bucovăţ – Terpeziţa – Sălcuţa – Caraula – Cetate“ a fost depus pentru finanţare în cadrul Axei prioritare 6 „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională“ din cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.    

Politica