Penitenciarul de la Caracal nu se mai construiește pentru că este prea aproape de Deveselu

Redactia

Penitenciarul de la Caracal nu se va mai construi. Proiectul a fost oprit de Ministerul Justiției deoarece construcția era foarte aproape de baza de la Deveselu.

Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Raluca Prună,  care spune că proiectul a fost oprit deoarece viitorul penitenciar ar fi fost construit la aproximativ 2 km de baza de la Deveselu. O explicație oferită ar fi fost că nu se poate construi în raza bazei deoarece trebuie să fie un perimetru de siguranță de 5 km, potrivit Agerpres.

În prezent se caută o nouă locație deoarece fondurile există.

În 19 august 2015, Guvernul a autorizat Ministerul Justiției să efectueze cheltuieli pentru achiziția de studii de prefezabilitate destinate construirii a două penitenciare în comuna prahoveană Berceni și în municipiul Caracal din județul Olt.

Potrivit unui comunicat al Executivului dat la acea dată, decizia a fost luată în cadrul ședinței de guvern, fondurile necesare achiziției celor două studii, în valoare de un milion de lei, fiind suportate din bugetul aprobat al Administrației Naționale a Penitenciarelor din sumele alocate prin Hotărârea de Guvern 196/2015. Banii se vor distribui în mod egal pentru achiziția celor două studii, informează aceeași sursă. 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol