Mercur Center, o imagine spectaculoasă în centrul Craiovei

Redactia
2 Min Read

Mercur Center este pregătit de redeschidere, într-o variantă de nerecunoscut, începând cu data de 9 iunie. În aproximativ două săptămâni, după opt luni de lucrări atât la exterior, cât şi la interiorul clădirii, care a fost recompartimentată, craiovenii şi nu numai vor putea găsi aici numeroase branduri, dintre care reamintim H&M, s.Oliver, Pepco, Cătălin Botezatu şi Jeans Factory, dar şi şase săli de cinema, food court (zona de restaurante), cafenele şi multe altele.

Etajele 1 şi 2 vor fi destinate magazinelor de îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetice, cel de-al treilea etaj va fi rezervat zonei de food court şi cafenele, iar la etajul patru iubitorii de film vor putea găsi cele şase săli de cinema Inspire Cinema care au, în total, 580 de locuri.

La o primă privire în interior, zona cea mai spectaculoasă a Mercur Center o reprezintă zona atrium, unde lucrările au fost realizate astfel încât de la etajul patru să se poată vedea parterul. La demisolul centrului comercial se va găsi şi un supermarket Profi.

În ziua deschiderii, celor ce calcă pragul Mercur Center le sunt rezervate mai multe surprize. Atât cei mici, cât şi cei mari, vor avea parte de mai multe activităţi, iar seara, în zona atrium, va avea loc un concert susţinut de Delia şi Deepcentral.

Costurile proiectului de modernizare Mercur Center Craiova se ridică la aproximativ 12 milioane de euro şi reprezintă cea mai importantă investiție în acest an de pe piața centrelor comerciale.

Distribuie acest articol