În această după amiază, cele două grupări vor avea meciuri cu echipe clasate diferit, iar ACSO Filiaşi va avea zi de pauză.
Aflată pe o pantă ascendentă din punct de vedere al jocului prestat, ACS Podari va avea un meci extrem de dificil, azi, la Podari, cu “satelitul” echipei de primă ligă FC Voluntari. Gruparea antrenată de Florin Şoavă dispută al doilea joc dintr-un calup de 4 jocuri foarte grele. Dacă runda trecută la Alexandria, cu Sporting Turnu Măgurele, podărenii au primit gol în ultimul sfert de oră, deşi nu au evoluat deloc rău, acum vor un rezultat pozitiv. “Păcat că am pierdut etapa trecută, după cum s-a jucat am fi meritat un egal. Am fost învinşi pe fondul unei ezitări şi sunt convins că vom fi mai atenţi în meciul cu Voluntari. Întâlnim o echipă bună, care se află pe locul 3, are o serie de 6 victorii consecutive, dar încercăm să stopăm această serie. Ne-am pregătit destul de bine, nu avem probleme de lot, dar Raicea nu poate evolua fiind suspendat şi vrem să facem un joc bun pentru a bucura spectatorii ce vin la meci”, a spus antrenorul de la Podari, Florin Şoavă. În turul campionatului, la Voluntari, ACS Podari a fost învinsă, după un meci nerecomandat cardiacilor. Atunci, doljenii au condus cu 2-1 până în minutul 87, prin golurile marcate de George Neacşu şi Olivian Surugiu, dar a pierdut cu 2-3.
CSU II, deplasare la penultima clasată
“Satelitul” celor de la CSU traversează o perioadă oscilantă, dovadă şi poziţionarea în C4. După ce a învins, marţea trecută, scor 3-1, pe CS Ineu, trupa antrenată de Bogdan Vrăjitoarea a pierdut apoi, cu 2-0, la Deva.” Nu reuşim să legăm rezultatele pozitive şi datorită faptului că de la o etapă la alta nu putem alinia aceeaşi formulă. Am făcut un meci bun cu Ineu, apoi ne-am confruntat cu probleme de efectiv la Deva. Sper ca în meciul de la Motru să nu mai aveam o asemenea problemă. Jucăm cu o echipă care se află într-o situaţie delicată, dar nu trebuie să ne luăm după acest aspect şi să tratăm jocul foarte serios. Nici noi nu stăm prea bine în clasament şi orice rezultat pozitiv contează. Îmi doresc cele 3 puncte pentru a mai urca în clasament în runde la care au rămas de jucat”, a spus Bogdan Vrăjitoarea. În prima parte a sezonului în meciul disputat la Işalniţa, craiovenii au terminat la egalitate, scor 1-1, cu gruparea din Motru.







