Primăria Craiova urmează să organizeze, în perioada 21-22 mai, cea de-a IV-a ediţie a Zilelor „Mihai Viteazul”. „În cele două zile vor avea loc mai multe manifestări specifice: ceremonial militar – religios de depunere de coroane, expoziţie de arme, corturi medievale, ateliere meşteşugăreşti, demonstraţii de tir cu arcul, aruncarea suliţei, prezentare dansuri tematice, lupte medievale în cadrul unor scenete, jocuri pentru copii şi adulţi, spectacol de muzică medievală, amplasare corturi ordine cavalereşti, carnavalul costumelor etc.”, se arată în proiectul de hotărâre ce urmează să fie votat joi în Consiliul Local. Toate manifestările, mai puţin depunerea de coroane la statuia lui Mihai Viteazul, vor avea loc în Centrul Istoric al municipiului.
„Carmen” de Bizet încheie Zilele Craiovei
După încheierea Zilelor „Mihai Viteazul”, municipalitatea organizează, în perioada 23-29 mai, cea de-a XX-a ediţie a Zilelor Municipiului Craiova. Acesta este cel de-al patrulea an consecutiv în care zilele municipiului sunt sărbătorite în această perioadă a anului.
Conform proiectului de hotărâre supus şi el votului consilierilor locali, pe parcursul celor şapte zile, vor fi organizate în toată Craiova diverse manifestări, plecând de la spectacole pentru copii, spectacole folclorice, expoziţii cu vânzare obiecte hand-made, la manifestări sportive, programe artistice studenţeşti, spectacole de teatru, concerte, concursuri, campanii de educare şi până la diverse ateliere de realizare a diverse obiecte decorative. Nu în ultimul rând, în ultimele trei zile, craiovenii urmează să aibă parte şi de concerte în Piaţa „Mihai Viteazul”. Pe 27 mai, seara, pe scenă ar urma să urce Alina Eremia, Ami şi Voltaj, pe 28 mai, CRBL, Cristina Bălan Band şi Ştefan Bănică jr., iar duminică este programat un concert extraordinar, şi anume „Carmen” de Georges Bizet, organizat în parteneriat cu Opera Română Craiova şi Liceul de Arte „Marin Sorescu”. Organizatorii anunţă că o parte dintre manifestările programate în aer liber pot fi anulate în urma condiţiilor meterologice.







