CSU Craiova a redresat parţial corabia în ultima etapă disputată, printr-o victorie pe terenul lui FC Voluntari, care a urcat-o din nou pe prima poziţie a clasamentului de play-out, readucând-o în prim plan pentru calificarea în Cupele Europene. Formaţia din Bănie a învins în jocul de luni seara, de pe terenul lui Voluntari, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Rocha (32) şi Bancu (88), pe finalul meciului. Acest succes este ca o gură de oxigen pentru elevii lui Mogoşanu şi Naicu, după trei meciuri consecutive fără victorie, care îi va motiva pentru un ultim efort în finalul sezonului ca să se menţină pe poziţia actuală. Cum am menţionat mai sus, Craiova a revenit la conducerea ierarhiei în grupa de play-out, cu 29 de puncte, aflându-se la egalitate cu CSMS Iaşi, dar deţinând un golaveraj superior.
"Este o victorie importantă, dar şi meritată. Mă bucură debutul lui Popescu, unul reuşit, în care a apărat o lovitură de la 11 metri. Mă îngrijorează foarte tare accidentările lui Vătăjelu şi Acka, pentru că nu avem un lot prea numeros. Suntem fericiţi astăzi, de mâine trecem iar la treabă, pentru că va trebui să mai producem multe victorii dacă vrem să sperăm la locul şapte, de Europa. Diferenţele sunt foarte mici, iar trei puncte te pot duce de la extaz la agonie", a declarat Daniel Mogoşanu, unul dintre antrenorii formaţiei craiovene.
Popescu, debut în prima ligă
Unul dintre cei mai promiţători portari ai formaţiei craiovene, Laurenţiu Popescu, a evoluat pentru prima dată în tricoul primei echipe a CSU Craiova şi spune că şi-a împlinit visul de a debuta la gruparea din Bănie.
„Toţi băieţii m-au încurajat, mi-au dat încredere. Am avut emoţii doar la începutul meciului, puţin, când am intrat pe teren totul s-a terminat, toate emoţiile au dispărut. Mi s-a împlinit un vis, am debutat la Craiova, unde îmi doream de mic să joc. Sper să mă pregătesc în continuare cât mai bine şi să reprezint o variantă pe care clubul să se bazeze. Va fi foarte, foarte greu să-mi păstrez locul de titular. Sunt tânăr, am tot timpul în faţă şi am şi un portar foarte bun, Cătălin Straton, care e greu de scos. Mi-am recuperat greşeala, pentru că eu am făcut penalty-ul, şi mă bucur că am câştigat în seara asta. Era foarte important să câştigăm acest meci. Am debutat cu dreptul şi mă bucur, sper s-o ţin tot la fel“, a spus Laurenţiu Popescu.
FC Voluntari – CSU Craiova 0-2 (0-1)
Au marcat: Rocha 32, Bancu 88
Stadion: Anghel Iordănescu, spectatori: 3.600
FC Voluntari: Calancea – Alcenat, Țîru, Spahija, Barna – Grigore, Moke – Rus (75 Filipov), Achim, Voduţ (64 Tudorie) – Bălan (53 Monakona).
Antrenor: Ionel Ganea
CSU: L. Popescu – Dumitraş, Popov, Acka (19 Iliev), Vătăjelu (64 S. Achim) – Zlatinski, Madson, Bancu – Ivan, Rocha, Băluţă (77 Măzărache). Antrenori: Daniel Mogoşanu, Victor Naicu
Arbitri: Cristi Balaj – Vasile Marinescu, Bogdan Gheorghe. R: Florin Mazilu.
Observatori: Bogdan Buhuş, Sorin Boca
REZULTATE ETAPA A VIII-A PLAY-OFF
Sâmbătă, 23 aprilie
Steaua Bucureşti – FC Viitorul 3-0
Duminică, 24 aprilie
Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti 0-0
Luni, 25 aprilie
ASA Târgu Mureş – Astra Giurgiu 1-4
PROGRAM ETAPA A IX-A
Duminică, 1 mai
Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu ora 20.30
Luni, 2 mai
FC Viitorul – ASA Târgu Mureş ora 18.00
Astra Giurgiu – Dinamo Bucureşti ora 20.30
CLASAMENT PLAY-OFF
1. Astra Giurgiu 8 6 1 1 16-5 45
2. Steaua Bucureşti 8 5 2 1 13-6 39
3, Pandurii Tg. Jiu 8 2 5 1 9-6 35
4. Dinamo Bucureşti 8 2 5 1 7-8 35
5. F.C. Viitorul 8 0 2 6 5-17 25
6. ASA Târgu Mureş 8 0 3 5 6-14 22
REZULTATE ETAPA A VIII-A PLAY-OUT
Vineri, 22 aprilie
Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-4
Sâmbătă, 23 aprilie
Poli Timişoara – Concordia Chiajna 1-3
Duminică, 24 aprilie
CFR Cluj – CSMS Iaşi 0-0
Luni, 25 aprilie
FC Voluntari – CSU Craiova 0-2
PROGRAM ETAPA A IX-A PLAY-OUT
Vineri, 29 aprilie
FC Botoşani – FC Voluntari ora 20.00
Sâmbătă, 30 aprilie
CSMS Iaşi – Petrolul Ploieşti ora 17.00
CFR Cluj – Poli Timişoara ora 19.30
Duminică, 1 mai
CSU Craiova – Concordia Chiajna ora 18.00
CLASAMENT PLAY-OUT
1. CS U Craiova 8 4 1 3 9-7 29
2. CSMS Iasi 8 2 4 2 6-5 29
3. CFR 1907 Cluj 8 3 4 1 13-4 27
4. Concordia Chiajna 8 4 3 1 11-6 24
5. F.C. Botosani 8 3 2 3 13-13 24
6. FC Voluntari 8 3 1 4 7-11 22
7. Poli Timişoara 8 1 3 4 6-14 19
8. Petrolul Ploiesti 8 2 2 4 5-10 12