Pensiunile de pe Clisura Dunării nu duc lipsă de clienţi de Sfintele Paşti. Pitorescul zonei, plimbările cu barca pe Dunăre, dar şi meniul cu peşte sunt principalele atracţii ale zonei.
Majoritatea turi;tilor care vin la pensiunile de pe Clisura Dunării din Mehedinţi de Sfintele Paşti preferă peştele în loc de miel. Peşte prăjit la cuptor, ciorbă de peşte, saramură de peşte, chifteluţe de peşte. Gazdele sunt pregătite şi cu ouă roşii şi miel, aşa că oaspeţii au din ce alege. Dotate cu pontoane plutitoare, cu ambarcaţiuni de agrement şi pescuit, cu un confort variat, de la două la patru margarete, pensiunile de pe Clisură par a fi mai mult case de oaspeţi pentru prieteni, decât unităţi hoteliere. Pensiunile din zonă pun la dispoziţie pontoane pentru agrement nautic şi pescuit, bărci pentru pescuit ori de croazieră, iar împătimiţii sporturilor nautice pot închiria şalupe de agrement, banane, echipament pentru sky nautic. La unele pensiuni rezervările s-au făcut de anul trecut, astfel că în aceste zile cu greu mai poţi găsi o cameră liberă. Proprietarii pensiunilor au menţinut tarifele de anul trecut atât pentru cazare, cât şi pentru partea de restaurant. În general, cu 170 – 200 de lei pe noapte puteţi găsi camere la pensiuni de 3 ori 4 margarete. Micul dejun este inclus. ,,Rezervările s-au făcut de multă vreme, o parte chiar de anul trecut. În proporţie de circa 30 la sută, turiştii care vin la noi sunt din Bucureşti, dar avem bucuria să primim şi turişti străini din Franţa, Germania, Spania, Anglia, pe toată perioada sezonului”, spune Alexandru Cunicel, proprietarul unei pensiuni din Clisura Dunării. De pe masă nu vor lipsi bucatele tradiţionale, iar turiştii pot participa la slujba de Înviere la Mănăstirea Mraconia, care a fost ridicată pe locul unui fost punct de observaţie şi dirijare a vaselor de pe Dunăre. „Îi aşteptăm pe turişti cu bucate foarte bune, avem specialităţile de Paşti pe care le pregătim în fiecare an şi care sunt foarte apreciate de turiştii noştri. O să-i aşteptăm în noaptea de Înviere, când se întorc de la mănăstire cu ouă roşii, ţuică, vin, cozonac. Pentru masa de duminică nu o să lipsească ciorbă de miel, stufat, friptură, pască, cozonac”, mai spune Alexandru Cunicel.
Plimbări cu barca prin Cazanele Dunării
Cine ajunge în zonă trebuie să ştie că posibilitãţile de cazare şi relaxare sunt numeroase. Poţi petrece timpul liber fãcând o plimbare cu barca în Cazanele Mari, traseul ce include şi vizitarea peşterii Ponicova şi a Grotei Veterani, dar şi în Cazanele Mici. Ambarcaţiunile, care au o capacitate de 10-14 locuri, pot fi luate de la poalele stâncii unde este sculptat Chipul lui Decebal, mai exact sub podul care traversează braţul Dunării. Preţul unei călătorii variază între 25-30 lei/persoană. Lungimea traseului este de aproximativ 8,5 km, timpul mediu de parcurs fiind de 2 ore. De asemenea, poţi închiria biciclete pentru o plimbare relaxantă în zonă. „În ultimii ani românii au început să cunoască zona asta şi vin în număr mare, de trei-patru ani încoace chiar se simte. Turiştii pot face o croazieră pe Dunăre, pot vizita Ciucarul Mare, Peştera Ponicova, Mănăstirea Mraconia”, spune Sorin Costescu, proprietarul mai multor ambarcaţiuni care fac croaziere pe Dunăre. De asemenea, aproape de golful Mraconia, se poate observa, săpat în stȃncă, chipul lui Decebal, statuia având dimensiunile 55 m înălţime şi 25 m – lăţime. Cel care a finanţat construirea aceastei minunăţii naţională este răposatul multimiliardar Iosif Constantin Drăgan.