PSD Mehedinţi anunţă că întreaga organizaţia judeţeană este alături de Liviu Dragnea după condamnarea acestuia la 2 ani de închisoare cu suspendare şi îl susţine în continuare în funcţia de preşedinte al PSD. Motivul, este nevoie de ,,experienţa” lui Liviu Dragnea pentru ca PSD să câştige alegerile locale şi parlamentare .
,,Partidul Social Democrat Mehedinţi consideră că preşedintele Liviu Dragnea trebuie să-şi continue mandatul încredinţat de membrii partidului şi să ţină unită cea mai importantă formaţiune politică din România. Urmează două campanii electorale foarte importante pentru noi şi avem nevoie de experienţa unui lider ca preşedintele Partidului Social Democrat, pentru a ne asigura victoria la alegerile locale şi parlamentare şi pentru a îmbunătăţi viaţa românilor.
De aceea, PSD Mehedinţi îl susţine pe preşedintele Liviu Dragnea şi este pregătit, alături de candidaţii pe care îi propune comunităţilor locale, să câştige cele două campanii electorale din acest an”, a declarat preşedintele PSD Mehedinţi Aladin Georgescu.