Primăria Craiova a postat, pe site-ul propriu, spre consultare publică, regulamentul de funcţionare al Water Park-ului din Lunca Jiului, care ar urma să fie deschis publicului, în curând. Tarifele de intrare în complex sunt cuprinse între 24 şi 50 de lei, în funcţie de categoria de vârstă şi de perioada săptămânii. Există şi o taxă de 15 lei pentru saună, destinată doar persoanelor peste 16 ani, dar şi o taxă de 20 de lei/copil pentru un curs de înot.
Totodată, accesul persoanelor sub 16 ani neînsoţite este interzis în complexul de agrement. Conform proiectului de regulament, programul de funcţionare, dar şi cel în care este permis accesul la piscine, va fi între orele 10:00 şi 20:00, iar accesul la tobogane se va putea face între orele 11:00 şi 18:00.
Persoanele interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii vizavi de acest regulament până la data de 20 mai, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Craiova (str. Al.I. Cuza, nr. 7), prin fax (0251/411/561) sau e-mail ([email protected]). Proiectul de regulament complet poate fi consultat pe site-ul www.primariacraiova.ro.