luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Olimpicii Craiovei, premiaţi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj

Elevii craioveni care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şcolare au fost premiaţi, ieri, în cadrul şedinţei cu directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar găzduită de sala Amfiteatru a ISJ Dolj.

Premiile au fost obţinute în acest an de mai mulţi elevi de la unităţi şcolare din Craiova, renumite pentru performanţele la competiţiile şcolare pe diverse discipline.

Asociaţia CONTAB ETIC EXPERT a premiat 9 elevi şi un profesor însoţitor, primii clasaţi la etapa judeţeană a Olimpiadelor Naţionale de matematică, informatică şi economie. Premiul a constat în organizarea unei excursii la munte, cazarea şi transportul fiind asigurate de către Asociaţia CONTAB ETIC EXPERT, prin această acţiune încercându-se motivarea fiecărui elev de a fi cel mai bun.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“I-am invitat, astăzi, alături de noi pe cei mai buni copii la faza judeţeană a olimpiadelor de matematică, informatică şi economie. Sunt disciplinele pe care asociaţia a ales să le premieze. Olimpiada de matematică, faza naţională este în desfăşurare, motiv pentru care elevii premianţi de la olimpiada de matematică, faza judeţeană nu sunt prezenţi, dar sunt prezenţi cei de la olimpiada de informatică şi economie. Premiul pe care asociaţia îl oferă constă într-o excursie la Azuga pe care cei 9 copii şi profesorii însoţitori o vor primi. La Olimpiada de informatică, clasa a IX-a, premiul I la faza judeţeană l-a primit elevul Radu Mircea alături de profesorul îndrumător Nicoli Marius. La clasa a X-a premiul I a fost obţinut de un elev de la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti, Lemeni Codruţ. La clasa a XI-a prof. Nicoli Marius a îndrumat un elev care a fost selectat pentru locul internaţional la proba de baraj şi va reprezenta România, este vorba de elevul Iordache Bogdan. La clasa a XII-a, de la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti a obţinut premiul elevul Tărăban Dragoş sub îndrumarea domnului profesor Nicoli Marius”, a spus Lavinia Craioveanu, Inspector Şcolar General.

 

De asemenea, la Olimpiada de Ştiinţe Socio-Umane, a obţinut premiu eleva Dobrescu Andreea de la Colegiul Naţional Carol I, îndrumată de doamna profesoară Maria Michiduţă.

Premii au fost obţinute şi la olimpiada de matematică faza judeţeană, premiul I fiind câştigat de elevul Drăghici Răzvan. La clasa a X-a, elevul Beţiu Pavel de la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti, îndrumat de domnul profesor Pătraşcu Ion a obţinut, de asemenea, premiu. La clasa a XI-a, elevii Pătraşcu Cristian şi Spătaru Andrei de la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti, iar la clasa a XII-a, elevul Turcu Andrei George, au fost premiaţi.

Premierea s-a organizat în cadrul Galei “Schimbăm destine”, unde s-a lansat proiectul actual numit “Premiile excelenţei”.

De asemenea, în holul ISJ Dolj a putut fi admirat vernisajul de fotografie pentru liceeni, organizat în cadrul Salonului Municipal „Craiova în Imagini”.

“Lucrările voastre sunt minunate, le-am admirat cu toţii, suntem onoraţi să le expunem în holul Inspectoratului Şcolar Judeţean în această săptămână şi vă mulţumim încă o dată. Este bine ca elevii noştri să aibă astfel de modele, să vadă că ele sunt apreciate de noi, că sunt premiate şi în acest fel să sperăm că vor veni către concursuri şi către olimpiade şi se vor pregăti şi mai temeinic cât mai mulţi elevi”, a mai spus Lavinia Craioveanu.

 

 

 

 

Politica