În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Mehedinţi au acţionat pentru disciplinarea participanţilor la trafic şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce au loc pe raza judeţului Mehedinţi.Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, depăşirea, acordarea de prioritate, respectarea regulilor de circulaţie de către pietoni, precum şi respectarea normelor de circulaţie privind transportul de persoane şi marfă. Poliţiştii au controlat 141 autovehicule şi au legitimat un număr de 149 de persoane, constatând un număr de 108 abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.Au fost sancţionaţi 17 şoferi care nu purtau centura de siguranţă şi 25 de conducători auto ce nu au respectat normele rutiere privind viteza de deplasare pe drumurile publice.
Poliţiştii au mai aplicat 7 sancţiuni contravenţionale pietonilor pentru traversări neregulamentare, şi totodată au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale pentru lipsă acte.Valoarea sancţiunilor aplicate în ultimele 24 de ore este de 16.155 lei.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă determinată, 6 permise de conducere, fiind retrase 3 certificate de înmatriculare.
Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele, vizând în special combaterea principalelor cauze ale accidentelor rutiere înregistrate în ultima perioadă de timp.