La Drobeta Turnu Severin, în acest weekend, a avut loc o competiţie amicală de lupte libere la care au luat parte peste 200 de luptători din mai multe părţi ale ţării, printre care s-au aflat şi sportivi ai Craiovei. Concursul a fost rezervat categoriilor de vârstă cadeţi şi copii. De la CSM Craiova, au urcat pe podium numai luptătorii cadeţi. George Berbecaru (56 kg) a fost singurul care a obţinut o medalie de aur, în timp ce Camelia Gheorghe (38 kg), Ana Maria Enache (56 kg), Maria Corzanu (60 kg) şi Adina Irimia (65 kg) au urcat pe a doua treaptă a podiumului, aceşti luptători fiind pregătiţi de antrenorul Petre Banciu. Din partea LPS Petrache Trişcu, s-au clasat pe primele trei locuri mai mulţi sportivi. În întrecerea copiilor, Raul Capră (66 kg) a obţinut o medalie de aur, Ana Maria Cristescu (40 kg) a ocupat locul doi, iar Lăzărică Codruţ (42 kg) şi Alexandra Triculescu (48 kg) au încheiat competiţia pe locul trei. La cadeţi, aceeaşi Ana Maria Cristescu s-a clasat pe prima poziţie în limitele categoriei 38 kg, Ștefania Priceputu (46 kg) a obţinut de asemenea locul întâi, rezultat pe care l-a înregistrat şi Violeta Măicănescu (52 kg). Pe locul doi s-a clasat Iulian Tudor (54 kg), iar medalii de bronz au fost obţinute de Iliuţă Surcel (58 kg) şi Cosmin Boboşca (69 kg). Luptătorii de la LPS Petrache Trişcu sunt pregătiţi de Valentin Boboşca.







