Meci spectaculos, sâmbătă, în cadrul republicanilor B, pe arena de la Aripile. Faţă în faţă s-au aflat două echipe clasate pe poziţii diferite, Dinamyk Craiova (locul 11) şi Academia de fotbal” Gică Popescu” Craiova (locul 5), dar spectacolul a fost total. Patru goluri, scorul final a fost 3-1 pentru Dinamyk, dar şi multe momente de fotbal plăcut la acest nivel au fost ingredientele acestei partide. Gazdele, antrenate de Ștefan Florescu au deschis scorul prin Ciutică, căpitanul echipei reluând pe lângă portarul Udrea. ”Școlarii” au egalat prin Pârvescu, apoi pe final a venit victoria Dinamyk-ului. Tot Ciutică a marcat pentru 2-1, el pasând decisiv pentru reuşita finală a lui Cotocu.” A fost o victorie pe care ne-am dorit-o mult. Am jucat bine, dar cel mai important este că am crezut în forţele proprii. Mă bucură evoluţia echipei, dar în special a lui Ciutică care a făcut un meci senzaţional. Aceste succese ne vor căli, pentru că abia în sezonul viitor vom juca la categoria noastră de vârstă. Această ediţie de campionat a fost una de tranziţie pentru noi”, a declarat antrenorul Dinamyk-ului, Ștefan Florescu. Acesta a folosit formula. Simion-Ilie, Tuică, Feraru, Geană – Cotocu, Lixandru, Chiciu, Butoi-Ghiţă, Ciutică. Au mai evoluat Stocheci, Boboc şi R. Radu. ”Meciul a fost unul spectaculos, noi am avut momente bune de joc, am revenit după ce am fost conduşi, dar pe final nu am fost atenţi şi asta ne-a costat. Trebuie să învăţăm din acest gen de jocuri”, a spus antrenorul celor de la GP, Ovidiu Turcu. Acesta i-a trimis în teren pe: Udrea- Simion, Pârvescu, Isuf, Niţu – Bujor, Zanfir, Toboş, Stana-Cazan, Dumitru. Au mai intrat Lambu şi Militaru.
Victorii la scor pentru CSU
Tot în cadrul etapei a 21-a în campionatul juniorilor republicani B, CSU Craiova a învins, scor 7-2, în meciul jucat duminică, pe terenul sintetic al Centrul Turistic pentru Agrement şi Sport Dolj, pe CFR Romgaz Craiova. Trupa lui Marian Calafeteanu a înscris prin Mihăilă 3, Nichifor, Stăiculescu, Sima şi Niţuică.” 11-le” folosit de Calafeteanu a fost: Bobonete – Șerban, Constantinescu, Sima, Vadasis – Dobre, Stăiculescu, Pacionel – Mihăilă, Zbona, Nichifor. Au mai jucat: Manea, Niţuică, Grigoraşcu şi Cojocaru. Un al meci între CSU şi CFR Romgaz s-a jucat la juniorii C, câştig de cauză având echipa lui Nelu Petrişor, care a dispus de găzari, scor 8-0, prin reuşitele lui Cojocaru 3, Pătulea 3, Niţuică, şi Manea. CSU a juat cu: I. Manea – Militaru, C. Manea, Ionescu, Popa – Rezeanu, Baiaram, Pacionel, Niţuică – Cojocaru, Pătulea. Au mai evoluat: Drăgănoiu, Păun şi Tudor.