Zile şi nopţi de poveste la Festivalul Shakespeare

Redactia
8 Min Read

Trăiri intense în culise, emoţii transmise pe scenă, muzică renascentistă pe malul Dunării, spectacole din culturi diferite şi povestite în limbi diferite, personalităţi din lumea întreagă ce vin la Craiova special pentru a descoperi, chiar şi după 400 de ani, noi şi inedite abordări ale operei marelui Will, artişti care îmbină focul pe ritmul sonetelor lui Shakespeare, dar şi un public entuziast.

Sunt doar câteva imagini care ar putea descrie tabloul primelor zile din Festivalul Internaţional Shakespeare, dar nici pe departe nu ar reuşi să întregească spiritul acestei ediţii. Doar cine participă la evenimentele din festival ar putea înţelege desfăşurarea impresionantă de forţe care are loc, zilele acestea în Craiova, pe scene, în culise, în birouri, pe străzi, în pieţe, pe oriunde.

Un scurt remember al primelor seri ne aduce în prim plan: • actorii Companiei Saitama din Japonia care au excelat în piesa „Richard II” prin jocul de scenă, tehnica şi ineditul abordării regizorale concepută de legendarul Yukio Ninagawa;

momentele de teatru, muzică şi dans ale Companiei OKaua din Bucureşti, de pe esplanada Teatrului Naţional din Craiova, după toate spectacolele, trupă formată exclusiv din elevi şi studenţi care, de mai bine de 11 ani, colindă lumea în lung şi-n lat pentru a încânta publicul de pretutindeni;tablourile de picto-gravură din foaierul Teatrului Naţional, pline de culoare şi subînţelesuri shakespeariene, semnate de Oana Maria Cajal, reputată autoare de piese de teatru şi de film, stabilită de peste 30 de ani în Canada şi care transpune şi vizual, în creion sau pensulă, personaje, locuri, sentimente;spectacolul „7/7” prezentat de Teatrul Maghiar ,,Csiki Gergely” din Timişoara sau inedita abordare asiatică a operei lui Shakespeare – Macbeth, imaginată de artiştii de la Compania Kasba Arghya din Calcutta (India); • versiunea sud-africană a poveştii lui HAMLET, în viziunea Companiei A & M Production din Cape Town (Africa de Sud), pusă în scenă de mai vechiul prieten al Festivalului de la Craiova – Fred Abrahamse; COMEDIA ERORILOR, spectacol prezentat de Teatrul de Repertoriu din Worcester (Marea Britanie), în regia lui Ben Humphrey, dar şi numeroasele personalităţi din lumea mondială a teatrului, a artelor precum Michael Dobson, Lawrence Gunter, Boika Dimitrova Sokolova, Nicoleta Cinpoes, George Volceanov, Emil Sârbulescu, John Elsom, Octavian Saiu etc. sau oficialităţi precum Excelenţa Sa Ambasadorul Japoniei în România, domnul Kisaburo Ishii sau Nigel Townson, directorul British Council România şi mulţi alţii, care au ţinut să fie părtaşi la evenimentele pregătite de organizatorii craioveni.

Primele zile din festival au fost un prilej, totodată, pentru spectatorii români şi străini să urmărească spectacole stradale cu efecte pirotehnice ale trupei Crispus din Sibiu, concerte de muzică renascentisă în interpretarea Kʹantu Ensemble (Marea Britanie), dar şi cea mai recentă premieră a Naţionalului craiovean – Iulius Caesar, concepută special pentru ediţia din acest an a Festivalului Shakespeare, în regia renumitului producător american Peter Schneider.

În afara spectacolelor-eveniment programate pe străzi sau în sălile Teatrului Naţional “Marin Sorescu”, sala Aula Buia de la Facultatea de Agronomie din Craiova, cele ale Teatrului pentru Copii şi Tineret Colibri sau la Casa Studenţilor, publicul este aşteptat la orice oră şi în foaierul Teatrului Naţional “Marin Sorescu” pentru a admira expoziţii de pictură, fotografie, cărţi rare, dar şi una dintre cele mai interesante expoziţii de costume elisabetane, realizată de Studenţii Departamentului de Scenografie de Teatru de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.

Și cum, de cele mai multe ori, imaginile vorbesc de la sine, site-ul este mereu actualizat cu fotografii din culise sau de la manifestările culturale programate. Pentru detalii şi informaţii despre spectacolele unde mai sunt disponibile locuri – Agenţia Teatrului, telefon 0251.413.677.

 

Programul pentru zilele următoare:

 

MARŢI, 19 APRILIE

ora 09.00

Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu" Craiova – Bibliotecă

REUNIUNEA REȚELEI EUROPENE A FESTIVALURILOR SHAKESPEARE

 

ora 11.00

Aula Buia a Universităţii din Craiova

REGELE LEAR

spectacol prezentat de studenții de la Departamentul de Teatru, Universitatea din Craiova

regia: Alexandru Boureanu și Alina Mangra

 

ora 15.00

Casa de Cultură a Studenţilor

ROMEO ŞI JULIETA

spectacol prezentat de Secţia de Păpuşi a Teatrului ,,Tony Bulandra” din Târgovişte

regia: Irina Niculescu

 

ora 17.00

Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu" Craiova – Sala ,,Ion D. Sîrbu"

WILLIAM

recital muzical prezentat de Jonas Nerbe, Teatrul Muzical din Stockholm (Suedia)

regia: Andrea Boonstra

 

ora 19.00

Teatrul ,,Eugen Ionesco" din Slatina

7 BUFONI ȘI PIOTR KONDRAT

recital susținut de actorul Piotr Kondrat dinVarşovia (Polonia)

 

ora 20.00

Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu" Craiova – Sala “Amza Pellea”

MACBETH

spectacol prezentat de Baltic House Theatre Festival din Sankt Petersburg (Rusia)

regia: Luk Perceval

 

 

MIERCURI, 20 APRILIE

ora 09.00

Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu" Craiova – Bibliotecă

ATELIER DE TEATROLOGIE

realizat în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru

şi Departamentul de Teatrologie, Management Cultural şi Jurnalism Teatral

din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică București

 

ora 11.00

Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu" Craiova – Bibliotecă

REUNIUNEA COLEGIULUI REDACŢIONAL AL REVISTEI ,,CRITICAL STAGE"

 

ora 11.00

Aula Buia a Universităţii din Craiova

A DOUĂSPREZECEA NOAPTE

spectacol prezentat de studenţii Universității Naționale de Artă Teatrală

şi Cinematografică Bucureşti

regia: Mihai Constantin

 

ora 19.00

Teatrul ,,Anton Pann" din Râmnicu Vâlcea

ROMEO ŞI JULIETA

spectacol prezentat de Teatrul Municipal din Beer-Sheva (Israel)

regia: Irad Rubinstain

 

ora 19.00

Palatul Cultural ,,Theodor Costescu" din Turnu Severin

POVESTE DE IARNĂ

spectacol prezentat de Teatrul Laborator ,,Sfumato" din Sofia (Bulgaria)

regia: Margarita Mladenova

 

ora 21.00

Piața “Frații Buzești”

FURTUNA

spectacol prezentat de Teatrul pentru copii și tineret “Gong” din Sibiu

regia: Alina Hiristea

 

Pentru alte imagini de la evenimentele care deja au fost prezentate, vi le putem pune la dispoziție prin transfer sau pe DVD.

 

ORGANIZATORI:

FUNDAŢIA SHAKESPEARE

TEATRUL NAŢIONAL "MARIN SORESCU" CRAIOVA

FINANŢATORI:

PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL CRAIOVA

MINISTERUL CULTURII

CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN

UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA

GUVERNUL JAPONIEI

AMBASADA ISRAELULUI ÎN ROMÂNIA

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA

Distribuie acest articol