Din 2013 a început să scrie poezii pe care le-a publicat doar în mediul virtual. Până în 2015 când şi-a găsit sub brad, adunate într-un volum, toate versurile. Radu Saizu are 22 de ani, este student în anul al III-lea la Facultatea de Litere, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, iar vineri, şi-a lansat primul său volum de poezii.
„Imperfect” nu este doar numele cărţii sale, ci şi cuvântul care îl descrie pe autor.
„Cartea este imperfectă, mai are o virgulă sărită, mai are o căciuliţă lipsă, dar de fapt ea este imperfectă pentru că eu ca om mă simt imperfect, tind spre perfecţiune , dar nu am atins-o şi nu o să o ating niciodată. Am zis: >>de ce să nu recunosc că sunt imperfect<<, consider că a-ţi dori să fii cel mai bun nu te ajută atât de mult. Trebuie să îţi doreşti să fii bun în ceea ce faci tu şi lucrurile se vor aşeza pentru tine”, gândeşte Radu, fostul nostru coleg, atunci când vorbeşte despre el şi despre cartea sa.
În volum sunt adunate 50 de poezii, iar „Lumină de umbră”, cel mai vechi poem al său, scris în 2013, se află şi el pe una din filele cărţii.
În Salonul Medieval al Casei de Cultură Traian Demetrescu, poeziile lui Radu au fost recitate într-un mod original de către studenţi de la Actorie, iar clasica lansare de carte s-a transformat într-un moment perfect, simplu.
Pe lângă prieteni şi foşti profesori, autorul a avut-o alături şi pe mătuşa sa. Florentina Fuiorea, profesoară de limba română, i-a supravegheat paşii în lumea creaţiei şi l-a susţinut necondiţionat. Îşi dorea să fie invitată doar în calitate de prietenă şi mătuşă, dar a încercat să fie obiectivă şi a făcut o recenzie a cărţii şi din punct de vedere literar.







