Proiectul de lege iniţiat de deputatul Florentin Gust în urmă cu două luni şi jumătate, “O CREŞĂ LA 15.000 DE LOCUITORI”, a primit vot unanim astăzi în Comisia pentru sănătate şi familie precum şi în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a anunțat Gust pe rețeaua de socializare.
Această inițiativă legislativă obligă autorităţile locale să înfiinţeze cel puţin o creşă la 15.000 de locuitori. Proiectul de lege prevede atât construirea de unități noi, cât și construirea unor anexe la grădinitele existente.







