Fără play-off… şi fără antrenor

Redactia
3 Min Read

Finalul campionatului le-a risipit speranțele de play-off vâlcenilor, după ce în ultima etapă a sezonului regulat, CSM Râmnicu Vâlcea şi-a compromis singură şansele de a se clasa în primele şase echipe ale clasamentului prin egalul înregistrat, sâmbătă, pe terenul lui FCM Baia Mare, scor 0-0. Formația olteană a încheiat pe locul şapte stagiunea, cu 44 de puncte, la o lungime de undă sub FC Braşov şi CS Mioveni, ambele cu 45 de puncte în cont. Ratarea obiectivului de a ajunge în play-off a adus cu sine şi plecarea lui Alex Pelici de pe banca vâlceană, antrenorul şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă cu gruparea din Zăvoi. “Îi mulţumim lui Alex pentru munca depusă la clubul nostru şi îi urăm mult succes în cariera de antrenor. Avem mai multe variante pentru banca tehnică, vom anunţa decizia în cel mai scurt timp posibil”, a declarat managerul general al echipei vâlcene, Lucian Munteanu. Tehnicianul a părăsit gruparea olteană cu regretul că nu a reuşit să o califice în faza de play-off, dar a ținut să le mulțumească celor care l-au sprijinit în toată perioadă petrecută la Râmnicu Vâlcea. “Vreau să le mulţumesc, în special lui Lucian Munteanu şi Bogdan Medrea, pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Îmi pare rău că nu am ajuns în play-off. Am plecat la drum cu gândul şi obiectivul de a face o echipă competitivă care să pună probleme tuturor celorlalte formaţii şi cred că am reuşit, deşi marele regret este ratarea turneului de promovare. Îi doresc succes noului antrenor, sper să facă mai multe decât am reuşit noi, le urez succes băieţilor, oamenilor care au fost alături de noi. Le mulţumesc băieţilor din galerie care ne-au încurajat în permanenţă. De asemenea, le mulţumesc colaboratorilor Roberto Ivan, Robert Tufişi, Sebi Predonescu şi tuturor oamenilor care lucrează la CSM Râmnicu Vâlcea”, a declarat Alex Pelici. Roberto Ivan, secundul lui Pelici, a încheiat şi el înțelegerea cu formația vâlceană, la gruparea din Zăvoi mai rămânând, la momentul actual, antrenorul cu portarii, Robert Tufişi. În decursul zilei de azi, oficialii vâlceni spun că vor anunța numele noului antrenor, care se va ocupa de a conduce echipa în play-out, unde obiectivul va fi supraviețuirea în eşalonul secund. În prima etapă din play-out, CSM Râmnicu Vâlcea se va întâlni cu Metalul Reşița, pe teren propriu, pe 9 aprilie.

 

Distribuie acest articol