Curtea de Apel Craiova a început, marţi, judecarea apelurilor în cazul celor trei craioveni prinşi în martie 2012 cu aparatură de skimming pe care intenţionau să o monteze la bancomate din Mexico City. Cei trei craioveni, doi bărbaţi şi o femeie, au fost arestaţi preventiv în martie 2012 după ce au fost prinşi cu aparatura asupra lor, dar şi cu bilete de avion pe ruta Budapesta – Mexico City, iar în decembrie anul trecut au fost condamnaţi de judecătorii Tribunalului Dolj la câte 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare şi 90 de zile de muncă în folosul Primăriei Craiova.
Craiovenii Simona Napu, de 31 de ani, Nicuşor Stoian, de 33 de ani, şi Costel Truţă, de 25 de ani, au ajuns în arestul IPJ Dolj la începutul lunii martie 2012, în urma unei acţiuni a poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova. Oamenii legii au oprit în trafic, în Craiova, un autoturism în care se aflau trei persoane, respectiv Simona Napu, Nicuşor Stoian şi Costel Truţă, toţi din municipiu, iar în urma controlului efectuat asupra celor trei, dar şi în bagajele lor, au fost găsite echipamente de skimming, mai exact o gură de bancomat folosită pentru copierea datelor de pe carduri valide, cabluri pentru descărcarea datelor, memory-stik-uri, două laptop-uri şi aproximativ 1.500 USD. Cei trei erau cu genţile în maşină pentru că aveau bilete de avion rezervate pentru data de 7 martie 2012, pe ruta Budapesta – Mexico City. Au fost duşi la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova unde au fost audiaţi, procurorul de caz dispunând reţinerea lor pentru 24 de ore. Ulterior, poliţiştii BCCO Craiova au descins la locuinţele celor trei, fiind ridicate unităţi centrale de calculator şi mai multe înscrisuri, iar pe 7 martie 2012 au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii instanţei le-au emis celor trei mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, în sarcina lor fiind reţinută comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, deţinere de echipamente în scopul falsificării instrumentelor de plată electronică şi punere la dispoziţie de programe informatice în scopul comiterii de infracţiuni informatice. Au stat în arestul IPJ Dolj câteva luni şi au fost trimişi în judecată pe 3 noiembrie 2014, dată la care dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj. Pe 14 ianuarie 2015 dosarul a ieşit din procedura camerei preliminare, instanţa dispunând începerea judecării procesului pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, deţinere fără drept a unui dispozitiv în scopul săvârşirii unei infracţiuni şi deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
Pe 21 decembrie anul trecut, după un an de judecată, Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa în dosar. Inculpaţii au fost găsiţi vinovaţi de toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina lor şi au fost condamnaţi la câte 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 90 de zile de muncă în folosul Primăriei Craiova: „Contopeşte pedepsele aplicate inculpatei Napu Simona Melinda, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani la care se adaugă sporul de 8 luni (1/3 X 2 ani), inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani. Inculpata Napu Simona Melinda va presta pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la Primăria mun. Craiova. (…) Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Stoian Nicuşor Dorian, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani la care se adaugă sporul de 8 luni (1/3 X 2 ani), inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani. Inculpatul Stoian Nicuşor Dorian va presta pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la Primăria mun. Craiova (…). Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Truţă Costel, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani la care se adaugă sporul de 8 luni (1/3 X 2 ani), inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani. Inculpatul Truţă Costel va presta pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la Primăria mun. Craiova”, după cum se arată în sentinţă. În plus, fiecare dintre inculpaţi trebuie să achite câte 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Nemulţumiţi de sentinţă, cei trei inculpaţi au declarat apel, marţi, 29 martie a.c. fiind primul termen de judecată la Curtea de Apel Craiova. Instanţa a dispus amânarea cauzei pentru 16 mai a.c.