De la copii, pentru copii

Redactia

Sărbătorile religioase aduc în sufletele noastre lumină, smerenie, dar în primul rând aduc compasiune, grijă de aproape.

Vineri, de Buna Vestire, cadrele didactice ( educatoarele ) Mihaela Catană şi Nela Ostroveanu, alături de profesorul Toma Prună, s-au gândit şi la cei săraci, năpăstuiţi, fără noroc. Astfel, copii de la grupa mare A de la G.P.P. nr.1 din Caracal, alături de părinţii lor au strâns alimente pentru 10 copii nevoiaşi din 10 familii defavorizate, dar şi pentru o familie cu 11 copii, dintr-un cartier mărginaş al municipiului, Protoşeni.

Coletele au constat din hrană: zahăr, ulei, orez, mălai, carne, cartofi, fructe etc.

Una dintre familiile copiilor de la grădiniţă a suportat o parte din cheltuelile cu achiziţionarea produselor, o sumă considerabilă, şi a specificat în mod clar că nu doreşte să-i fie menţionat numele. Un gest frumos şi creştinesc. Credinţa creştină spune să nu ştie stânga ce face dreapta în actele de caritate.

Referitor la această acţiune şi cu precădere la implicarea copiilor, Mihaela Catană ne-a declarat: “ Mii de mulţumiri părinţilor care şi-au sprijinit copiii , dar şi pe mine ca educatoare a celor mici, la acţiunea umanitară pe care am desfăşurat-o. Pornind de la tradiţia că în această zi trebuie să punem pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor, am hotărât să facem o mare bucurie unor copii necăjiţi. Buna Vestire este cunoscută şi sub numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului, se sărbătoreşte pe data de 25 martie a fiecărui an şi este o sărbătoare dedicată Maicii Domnului. Multă sănătate pentru toţi! “.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul bisericii din zonă, în speţă cu ajutorul preotului Mihai Iagaru, de la biserica “ Toţi Sfinţii “ şi preoţii Enache Marius-Păstorel şi Hrițcu Laurențiu-Cătălin de la biserica “ Adormirea Maicii Domnului “.

Având în vedere situaţia familiei Mazilu, cu cei 11 copii, preşcolarii, cu sprijinul educatoarelor Mihaela Catană şi Nela Ostroveanu, cu ocazia sărbătorilor pascale, vor oferi haine acestor copii nefericiţi, Mihaela Catană declarând: “ Copiii au fost impresionaţi de situaţia acestor copii şi vor ca de Paşte, cu sprijinul unei familii deosebite, să cumpere haine pentru toţi copiii “.

Dacă, măcar în aceste momente, toţi oamenii cu posibilităţi financiare şi-ar întoarce faţa către aceşti amaraţi poate altfel ar arăta societatea noastră.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol